O lectie de viata........:)

         

        

     Once upon a time...:D, am avut onoarea cunosc si sa iubesc doi copii frumosi, fericiti si simpli, dar in acelasi timp foarte maturi. Doi copii care mi-au reamintit mereu ca fericirea noastra, nu inseamna doar avere...ci zambet, joc, iubire. Doi copii care doar prin rasul lor minunat m-au inveselit, si de care imi este dor, dar ei stiu asta :D.

   Si cum maturitatea a luat locul copilariei prea devreme, intr-o zi de vara, unul dintre ei m-a intrebat cu o seriozitate grava:

Copil  -  Cine stie ca eu m-am nascut?

 Eu      - Cum adica?  Hmm eu, parintii tai, prietenii tai, bunicii, profesorii.

Copil  -  Nu, nu ma refer la asta, cine stie ca eu m-am nascut, cine stie de existenta mea?

 Eu     -  Pai in afara de oamenii din localitatea asta, mai nimeni nu stie de tine.

Copil  -  Adica nimeni in tara asta nu stie ca eu sunt pe lumea asta, nimeni in lumea asta nu ma cunoaste?

Eu      - Suntem 7 miliarde de oameni, cum crezi ca te va cunoaste cineva tocmai pe tine ?

 Atunci cu o fata trista si mai serioasa decat la inceput, a aplecat capul si a spus:

Copil - E trist, e foarte trist!

Eu     - De ce crezi ca e trist? ce ti se pare asa trist?

Copil  - E trist sa ai o viata, si sa o traiesti in anonimat. Eu am sa incerc sa fac ceva in viata asta, ca sa ma stie toata lumea, imi doresc sa fac ceva care sa marcheze existenta mea aici pe Pamant.

         Nu am stiut ce sa ii raspund, am ramas fara cuvinte in acel moment, si m-a bucurat modul in care poate sa gandeasca un copil la varsta de 7 ani. Dar in sinea mea, am recunoscut ca am primit o lectie de viata, ca acel suflet mic imi dadea gratis un indiciu ce sa fac cu viata mea. 

        Am inteles atunci ca, DA..e trist sa ai o viata sa o traiesti in anonimat, si nu, nu celebritate isi dorea, ci doar sa faca ceva care sa ii poarte numele, ceva ca sa ajute lumea sa evolueze, sa se faca utila in viata pe care o are. 

       In fiecare zi imi aduc aminte de aceasta conversatie frumoasa.....si incerc sa fac ce m-a invatat cu ani in urma un copil. 

      Nu cred ca a stiut vreodata ce impact au avut acele cuvinte asupra mea, de fapt nici nu i-am spus, poate daca o sa citeasca aici, o sa-si regaseasca cuvintele frumoase pe care mi le-a spus candva si imi doresc enorm sa-si tina promisiunea, si sa faca mai mult decat suntem in stare unii dintre noi, ca nu m-as supara. 

..........................................................................................................................................

  

 Dar pana atunci, eu incerc zilnic sa ma fac utila, si sa nu las timpul sa treaca, sa vad ca dupa o zi am lasat ceva in urma. Trebuie sa recunosc ca e greu, si uneori sunt gata de capitulare....dar daca un copil poate, eu de ce nu? :D