A minti este un verb.....dar totodata pentru unii un stil de viata, aerul pe care il respira, cheia fericirii, modul in care se asigura ca prieteniile lor vor fi vesnice, *CV-ul* lor pentru obtinerea unui job mai bun...iar lista poate continua.
De cate ori mintim in viata?
Incepem de la mici minciuni gen:
-da mama, am invatat la fizica, ( cand de fapt tu joci counter strike),
-am dus gunoiul ( cand de fapt tu l-ai aruncat pe geam de la etajul 4),
-am luat toate examenele ( iar tu ai vreo 5 restante pe semestru)....
pana la minciuni mai grave, gen:
-te iubesc ( cand de fapt tu nici nu intelegi notiunea de a iubi, a iubi nu inseamna numai a dori pe cineva, ci chiar a-l iubi),
-imi place compania ta ( iar pe sub masa iti butonezi telefonul de plictiseala),
-sunt fericit/a ( in realitate plangi in fiecare seara pana cand adormi) etc.
Dar partea interesanta din toata povestea asta este, ca unora le place sa fie mintiti, si chiar in fiecare zi prefera sa asculte minciuni interminabile, decat 2 minute de adevar. Cred ca uneori cu totii simtim nevoia sa fim mintiti frumos, dar mai cred ca cel mai bine este, se ne dam seama cand suntem mintiti, sau sa ne dam seama de realitatea in care traim, si atunci nu ar mai fi nevoie sa fim mintiti.
Se intampla adesea ca unii dintre noi sa intelegem ca, a minti e doar un simplu verb, si consideram ca un adevar care ni se spune, nu ne va ucide, ci ne va intari, si gandim la randul nostru, ca daca nu mintim o sa fim intelesi.
Ati auzit vreodata de zicala * mi-am facut dusmani, pe banii mei*. Adica tu, om serios, muncesti si iti platesti darile la stat, iar Ionel de la scara vecina care bea si se distreaza, vine sa iti ceara niste bani imprumut, ca saracul nu mai are bani de tigari si Vodka, si e tare amarat. Pentru ca tu te gandesti la ziua de maine, mai mereu, iti amintesti ca mai ai de platit factura la gaz, il refuzi politicos, si astfel te mai alegi cu un * coate goale, mate fripte* care iti poarta pica. Iti poarta pica, pe munca ta si pe banii tai, dar el nu si-ar rupe nici un oscior la un loc de munca, el sta doar si vaneaza momentul, iar daca nu-i iese pasenta, tu esti vinovat de nefericirea lui, si tot satu' te va sti ca esti zgarcit si al dracu'.
Si atunci....nu e mai bine sa minti?
In decursul vietii avem mii de situatii cand ne-am fi dorit sa fi spus macar o minciuna amarata, doar, doar poate asa ne-am salva pe noi de la critica crunta a societatii, sau a oamenilor predispusi la pierderi de memorie cauzate de adevar.
Imagineaza-ti, ( poate pentru unii e doar un joc de imaginatie, dar pentru altii e o realitate), ca mergi la munca de luni pana vineri, si muncesti intr-un mediu in care nu neaparat iti face placere, afara ploua de 4 zile, nici nu ai avut timp sa te uiti in oglinda intr-o saptamana intreaga, ca sa vezi daca iti mai recunosti privirea, bei cafea dupa cafea, crezand ca asta e singurul elixir care o sa-ti mai dea putere sa iti continui munca, nu ai timp sa te distrezi, pentru ca in timpul liber iti doresti sa te relaxezi, si televizorul il tii pe post de bibelou, si abia odata la 6 luni il mai deschizi.
Iti cari apatic o geanta pe umar, in care nici dupa o saptamana nu stii ce cari acolo, doar stii ca e grea, sau poate doar puterile tale au scazut, si acum totul ti se pare greu, mananci pe fuga, fara sa ai timp sa mai mesteci mancarea, dormi pe fuga de teama de a nu intarzia la acel serviciu mizer, care nu-ti da nicio satisfactie, te pierzi in multime si cand iti vezi reflexia intr-o vitrina, tresari intrebandu-te: cine o fi acea persoana trista care te priveste insistent?
Timpul trece, tu numeri zilele, si astepti sfarsitul de saptamana ca pe o gura de aer proaspat, deja iti faci scenarii ca in doua zile amarate, ai sa devii cel mai fericit muritor, ca ai sa muti muntii din loc, ai sa gasesti acea supapa de siguranta, prin care vei fi conectat la energia Divina, ca sa-ti reincarci bateriile pentru o noua saptamana.
Dai uitarii acea saptamana epuizanta, si cu toate aceste ganduri minunate implementate in minte, te indrepti voios spre casa, brusc geanta nu ti se mai pare grea, ploaia nu te mai atinge, multimea nu te mai oboseste, esti increzator ca cele 2 zile din saptamana, au menirea sa iti schimbe traiectoria vietii, dar nici bine nu ai facut doi pasi, ca iti suna telefonul monofonic in buzunarul drept al hainei.
Te uiti mirat, si vezi ca Aneta te suna insistent, pai cum, Aneta e amica ta, aia care sta acasa cat e ziua de lunga, si se uita la cutia aia minunata, de spalat creierele, numita televizor, si abia astepti sa ii povestesti ce saptamana grea ai avut, dar nici bine nu apuci sa o saluti, ca si incepe sa se vaite, de viata grea si plictisitoare care o are acasa in fata televizorului.
Si incepe o pledoarie despre cat de amarata e ea, si ce sansa minunata a avut sa primeasca o oferta de munca in week-end, si daca se poate, tu sa ai grija de cainele ei cat e ea plecata, dar cainele nu e unul oarecare, ci e special, care trebuie plimbat de 5 ori pe zi, si chiar in week-end-ul ala are programare la veterinar si cursuri de dresaj, la care nu poate sa absenteze nici macar o secunda, ca na- trebuie sa fie caine educat, nicidecum o potaie care sta toata ziua si isi linge partile dorsale.
Si incheie conversatia prin a afirma ca tu esti singura ei scapare, ca alte persoane la care a mai apelat sunt inca la munca (desi e 8pm) , sau nu au raspuns la telefon, sau au deja planuri pentru week-end, iar ea stie ca tu nu faci nimic in week-end si ca probabil te plictisesti de una singura, si atunci nu ti-ar strica compania unui caine de inalta clasa.
Atunci in mintea ta incepe sa se dea un razboi intre dorinta de a ajuta pe altii, si dorinta de a te ajuta pe tine, si dintr-un egoism cronic incerci sa te protejezi pe tine, explicandu-i ca ai avut o saptamana jalnica, si nu ai cum sa o ajuti, pentru ca vrei sa te relaxezi putin, ca de luni iar incepi o saptamana la fel de grea si urata, ca cea care tocmai se incheie.
Si iti doresti din toata inima ta sa inteleaga, ca si tu esti om si simti nevoia sa stai 2 zile inchis in casa , fara sa te ridici din pat nici macar pentru tine...dar cuvintele tale nici nu mai sunt receptate de catre Aneta, ea a inteles doar ca tu nu vrei sa o ajuti, si motivele tale nu au nici o relevanta pentru ea. Prin acest refuz sincer, i-ai demonstrat definitiv si ireversibil ca nu ii esti prietena sub nicio forma, ca nu iti pasa de cainele ei, si ca esti cea mai egosita persoana de pe Terra si iti inchide telefonul in nas.
Deodata simti ca cerul se apasa peste umerii tai, care erau deja lasati, ca geanta ta, iti taie umarul, ploaia iti biciue fata, telefonul atarna greu in buzunar de-ti stramba haina, si te simti mai mizer ca niciodata, de parca nu te-ai fi simtit destul pana atunci.
Ajunsa acasa, gandesti situatia la rece, te uiti in oglinda si iti vine sa-ti tragi palme gandindu-te :
- de ce mama ma-sii am raspuns la telefon cand eram asa fercita?
- de ce trebuie sa fiu asa sincera?
- de ce nu am inventat o minciuna tampita, asa cum au facut si ceilalti care pretindeau ca erau la munca,desi e noapte, sau ca nu au auzit telefonul, desi am vorbit cu ei acum 5 minute si erau acasa si se uitau la OTV.
- de ce trebuie sa-mi pese?
Dar nu, nu- eu gura sparta, credeam ca daca spun un adevar o sa fiu inteleasa, si iertata, si poate o sa mi se dea dreptul la replica, cand de fapt nu am facut altceva decat sa mai adun in viata mea inca un om care imi poarta pica, si de acum o sa-mi poarte si sambetele, si o sa insire la tot targu minciuni, ca m-am ajuns si nu vreau sa dau o mana de ajutor la nevoie unui prieten.
Si atunci, nu era mai bine sa mint ?
Sau mai bine....nu ar fi mai usor sa ma lipsesc de asa prieteni, ca sa nu mai fiu nevoita sa mint?
P.S. Scrierea de sus trebuie tratata ca o fictiune, dar ideea trebuie inteleasa.
( eu am aplicat a doua varianta) :D :D :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu