* Minciuna premeditata nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter,* (Tudor Musatescu)

      

    A minti este un verb.....dar totodata pentru unii un stil de viata, aerul pe care il respira, cheia fericirii, modul in care se asigura ca prieteniile lor vor fi vesnice, *CV-ul*  lor pentru obtinerea unui job mai bun...iar lista poate continua. 

  

     De cate ori mintim in viata?

     Incepem de la mici minciuni gen: 

-da mama, am invatat la fizica, ( cand de fapt tu joci counter strike),  

-am dus gunoiul ( cand de fapt tu l-ai aruncat pe geam de la etajul 4), 

-am luat toate examenele ( iar tu ai vreo 5 restante pe semestru)....

pana la minciuni mai grave, gen: 

-te iubesc ( cand de fapt tu nici nu intelegi notiunea de a iubi, a iubi nu inseamna numai a dori pe cineva, ci chiar a-l iubi), 

-imi place compania ta ( iar pe sub masa iti butonezi telefonul de plictiseala), 

-sunt fericit/a  ( in realitate plangi in fiecare seara pana cand adormi) etc.

    Dar partea interesanta din toata povestea asta este, ca unora le place sa fie mintiti, si chiar in fiecare zi prefera sa asculte minciuni interminabile, decat 2 minute de adevar. Cred ca uneori cu totii simtim nevoia sa fim mintiti frumos, dar mai cred ca cel mai bine este, se ne dam seama cand suntem mintiti, sau sa ne dam seama de realitatea in care traim, si atunci nu ar mai fi nevoie sa fim mintiti. 

    Se intampla adesea ca unii dintre noi sa intelegem ca,  a minti  e doar un simplu verb, si  consideram ca un adevar care ni se spune, nu ne va ucide, ci ne va intari, si gandim la randul nostru, ca daca nu mintim o sa fim intelesi. 

   Ati auzit vreodata de zicala * mi-am facut dusmani, pe banii mei*. Adica tu, om serios, muncesti si iti platesti darile la stat, iar Ionel de la scara vecina care bea si se distreaza, vine sa iti ceara niste bani imprumut, ca saracul nu mai are bani de tigari si Vodka, si e tare amarat. Pentru ca tu te gandesti la ziua de maine, mai mereu,  iti amintesti ca mai ai de platit factura la gaz, il refuzi politicos, si astfel te mai alegi cu un * coate goale, mate fripte* care iti poarta pica. Iti poarta pica, pe munca ta si pe banii tai, dar el nu si-ar rupe nici un oscior la un loc de munca, el sta doar si vaneaza momentul, iar daca nu-i iese pasenta, tu esti vinovat de nefericirea lui, si tot satu' te va sti ca esti zgarcit si al dracu'. 

Si atunci....nu e mai bine sa minti?

 In decursul vietii avem mii de situatii cand ne-am fi dorit sa fi spus macar o minciuna amarata, doar, doar poate asa ne-am salva pe noi de la critica crunta a societatii, sau a oamenilor predispusi la pierderi de memorie cauzate de adevar.

 Imagineaza-ti,  ( poate pentru unii e doar un joc de imaginatie, dar pentru altii e o realitate), ca mergi la munca de luni pana vineri, si muncesti intr-un mediu in care nu neaparat iti face placere, afara ploua de 4 zile, nici nu ai avut timp sa te uiti in oglinda intr-o saptamana intreaga, ca sa vezi daca iti mai recunosti privirea, bei cafea dupa cafea, crezand ca asta e singurul elixir care o sa-ti mai dea putere sa iti continui munca, nu ai timp sa te distrezi, pentru ca in timpul liber iti doresti sa te relaxezi, si televizorul il tii pe post de bibelou, si abia odata la 6 luni il mai deschizi.

   Iti cari apatic o geanta pe umar, in care nici dupa o saptamana nu stii ce cari acolo, doar stii ca e grea, sau poate doar puterile tale au scazut, si acum totul ti se pare greu, mananci pe fuga, fara sa ai timp sa mai mesteci mancarea, dormi pe fuga de teama de a nu intarzia la acel serviciu mizer, care nu-ti da nicio satisfactie, te pierzi in multime si cand iti vezi reflexia intr-o vitrina, tresari intrebandu-te: cine o fi acea persoana trista care te priveste insistent?  

  Timpul trece, tu numeri zilele, si astepti sfarsitul de saptamana ca pe o gura de aer proaspat, deja iti faci scenarii ca in doua zile amarate, ai sa devii cel mai fericit muritor, ca ai sa muti muntii din loc, ai sa gasesti  acea supapa de siguranta, prin care vei fi conectat la energia Divina, ca sa-ti reincarci bateriile pentru o noua saptamana.

    Dai uitarii acea saptamana epuizanta, si cu toate aceste ganduri minunate implementate in minte, te indrepti voios spre casa, brusc geanta nu ti se mai pare grea, ploaia nu te mai atinge, multimea nu te mai oboseste, esti increzator ca cele 2 zile din saptamana, au menirea sa iti schimbe traiectoria vietii, dar nici bine nu ai facut doi pasi, ca iti suna telefonul monofonic in buzunarul drept al hainei.

   Te uiti mirat, si vezi ca Aneta te suna insistent, pai cum, Aneta e amica ta, aia  care sta acasa cat e ziua de lunga, si se uita la cutia aia minunata, de spalat creierele, numita televizor, si abia astepti sa ii povestesti ce saptamana grea ai avut, dar nici bine nu apuci sa o saluti, ca si incepe sa se vaite, de viata grea si plictisitoare care o are acasa in fata televizorului. 

   Si incepe o pledoarie despre cat de amarata e ea, si ce sansa minunata a avut sa primeasca o oferta de munca in week-end, si daca se poate, tu sa ai grija de cainele ei cat e ea plecata, dar cainele nu e unul oarecare, ci e special, care trebuie plimbat de 5 ori pe zi, si chiar in week-end-ul ala are programare la veterinar si cursuri de dresaj,  la care nu poate sa absenteze nici macar o secunda, ca na- trebuie sa fie caine educat, nicidecum o potaie care sta toata ziua si isi linge partile dorsale.

     Si incheie conversatia prin a afirma ca tu esti singura ei scapare, ca alte persoane la care a mai apelat sunt inca la munca (desi e 8pm) , sau nu au raspuns la telefon, sau au deja planuri pentru week-end, iar ea stie ca tu nu faci nimic in week-end si ca probabil te plictisesti de una singura, si atunci nu ti-ar strica compania unui caine de inalta clasa.

   Atunci in mintea ta incepe sa se dea un razboi intre dorinta de a ajuta pe altii, si dorinta de a te ajuta pe tine, si dintr-un egoism cronic incerci sa te protejezi pe tine, explicandu-i ca ai avut o saptamana jalnica, si nu ai cum sa o ajuti, pentru ca vrei sa te relaxezi putin, ca de luni iar incepi o saptamana la fel de grea si urata, ca cea care tocmai se incheie.

      Si iti doresti din toata inima ta sa inteleaga, ca si tu esti om si simti nevoia sa stai 2 zile inchis in casa , fara sa te ridici din pat nici macar pentru tine...dar cuvintele tale nici nu mai sunt receptate de catre Aneta, ea a inteles doar ca tu nu vrei sa o ajuti, si motivele tale nu au nici o relevanta pentru ea. Prin acest refuz sincer, i-ai demonstrat definitiv si ireversibil ca nu ii esti prietena sub nicio forma, ca nu iti pasa de cainele ei, si ca esti cea mai egosita persoana de pe Terra si iti inchide telefonul in nas. 

  Deodata simti ca cerul se apasa peste umerii tai, care erau deja lasati, ca geanta ta, iti taie umarul, ploaia iti biciue fata, telefonul atarna greu in buzunar de-ti stramba haina, si te simti mai mizer ca niciodata, de parca nu te-ai fi simtit destul pana atunci. 

  Ajunsa acasa, gandesti situatia la rece, te uiti in oglinda si iti vine sa-ti tragi palme gandindu-te :

- de ce mama ma-sii am raspuns la telefon cand eram asa fercita?

- de ce trebuie sa fiu asa sincera?

- de ce nu am inventat o minciuna tampita, asa cum au facut si ceilalti care pretindeau ca erau la munca,desi e noapte, sau ca nu au auzit telefonul, desi am vorbit cu ei acum 5 minute si erau acasa si se uitau la OTV. 

- de ce trebuie sa-mi pese?

  Dar nu, nu-  eu gura sparta, credeam ca daca spun un adevar o sa fiu inteleasa, si iertata, si poate o sa mi se dea dreptul la replica, cand de fapt nu am facut altceva decat sa mai adun in viata mea inca un om care imi poarta pica, si de acum o sa-mi poarte si sambetele, si o sa insire la tot targu minciuni, ca m-am ajuns si nu vreau sa dau o mana de ajutor la nevoie unui prieten. 

Si atunci,  nu era mai bine sa mint ? 

Sau mai bine....nu ar fi mai usor sa ma lipsesc de asa prieteni, ca sa nu mai fiu nevoita sa mint?

P.S. Scrierea de sus trebuie tratata ca o fictiune, dar ideea trebuie inteleasa.

 ( eu am aplicat a doua varianta) :D :D :D 

The Cinematic Orchestra Arrival of the Birds & Transformation

O lectie de viata........:)

         

        

     Once upon a time...:D, am avut onoarea cunosc si sa iubesc doi copii frumosi, fericiti si simpli, dar in acelasi timp foarte maturi. Doi copii care mi-au reamintit mereu ca fericirea noastra, nu inseamna doar avere...ci zambet, joc, iubire. Doi copii care doar prin rasul lor minunat m-au inveselit, si de care imi este dor, dar ei stiu asta :D.

   Si cum maturitatea a luat locul copilariei prea devreme, intr-o zi de vara, unul dintre ei m-a intrebat cu o seriozitate grava:

Copil  -  Cine stie ca eu m-am nascut?

 Eu      - Cum adica?  Hmm eu, parintii tai, prietenii tai, bunicii, profesorii.

Copil  -  Nu, nu ma refer la asta, cine stie ca eu m-am nascut, cine stie de existenta mea?

 Eu     -  Pai in afara de oamenii din localitatea asta, mai nimeni nu stie de tine.

Copil  -  Adica nimeni in tara asta nu stie ca eu sunt pe lumea asta, nimeni in lumea asta nu ma cunoaste?

Eu      - Suntem 7 miliarde de oameni, cum crezi ca te va cunoaste cineva tocmai pe tine ?

 Atunci cu o fata trista si mai serioasa decat la inceput, a aplecat capul si a spus:

Copil - E trist, e foarte trist!

Eu     - De ce crezi ca e trist? ce ti se pare asa trist?

Copil  - E trist sa ai o viata, si sa o traiesti in anonimat. Eu am sa incerc sa fac ceva in viata asta, ca sa ma stie toata lumea, imi doresc sa fac ceva care sa marcheze existenta mea aici pe Pamant.

         Nu am stiut ce sa ii raspund, am ramas fara cuvinte in acel moment, si m-a bucurat modul in care poate sa gandeasca un copil la varsta de 7 ani. Dar in sinea mea, am recunoscut ca am primit o lectie de viata, ca acel suflet mic imi dadea gratis un indiciu ce sa fac cu viata mea. 

        Am inteles atunci ca, DA..e trist sa ai o viata sa o traiesti in anonimat, si nu, nu celebritate isi dorea, ci doar sa faca ceva care sa ii poarte numele, ceva ca sa ajute lumea sa evolueze, sa se faca utila in viata pe care o are. 

       In fiecare zi imi aduc aminte de aceasta conversatie frumoasa.....si incerc sa fac ce m-a invatat cu ani in urma un copil. 

      Nu cred ca a stiut vreodata ce impact au avut acele cuvinte asupra mea, de fapt nici nu i-am spus, poate daca o sa citeasca aici, o sa-si regaseasca cuvintele frumoase pe care mi le-a spus candva si imi doresc enorm sa-si tina promisiunea, si sa faca mai mult decat suntem in stare unii dintre noi, ca nu m-as supara. 

..........................................................................................................................................

  

 Dar pana atunci, eu incerc zilnic sa ma fac utila, si sa nu las timpul sa treaca, sa vad ca dupa o zi am lasat ceva in urma. Trebuie sa recunosc ca e greu, si uneori sunt gata de capitulare....dar daca un copil poate, eu de ce nu? :D  

The Cinematic Orchestra - To Build a Home

Geografia fiecariu loc are..... o Istorie

   Viata este interesanta, frumoasa si prinde aripi in mintea noastra, tine de noi, cum vrem sa o vedem. Intamplarea facea ca in urma cu ani de zile, cand inca eram un copil sa imi observ parintii cum uneori vorbeau cu mult interes despre noi ca oameni, despre Psihologie, despre emotii, gandire, frumos, educatie. 

    Tin minte si acum ca pastrau mereu o carte de Geografie Generala, un Atlas si un Glob, pe care in anumite momente le studiau, si ne incurajau si pe noi sa le descoperim, sa le intelegem, sa le iubim. Destinul face ca dupa ani de zile sora mea Iulia sa studieze Psihologia, dar nu orice fel de psihologie, ci chiar Psihopedagogie speciala, pentru ca mereu si-a dorit sa inteleaga omul si sa-l ajute,  iar eu Geografia, desi am studiat Istoria si Stiintele Sociale in liceu.

    Suna minunat, si ma amuz cand ma gandesc la cursul  luat de viata noastra, desi niciodata parintii nu ne-au obligat sa facem ceva, nu ne-au impus sa studiem ce le placea lor, ci au creat in noi o curiozitate, o foame de cunoastere, care ne-a facut sa ne dorim mai mult de la noi. 

    In 2005 am terminat liceul, la Harlau, un oras mic si frumos, un oras in care am petrecut 4 ani frumosi de liceu, in care am adunat bucurii si vise, in care am descoperit oameni si mai putin pe mine. La acea vreme eram foarte interesata sa descopar oamenii, sa ii inteleg, acum sunt ocupata sa ma descopar pe mine si sa ma inteleg. Tot la Harlau am intalnit profesori minunati, care se dedicau muncii lor, la care ma gandesc si acum cu drag si ii apreciez. 

  Mi-a placut Istoria, dar la acea vreme nu intelegeam rostul ei, ma enerva ca trebuia sa invatam evenimente si ani, fara sa le intelegem utilitatea. Acum adult fiind, ma atrage Istoria si as dori sa invat mai multe despre ea, mai multe informatii decat se afla in cateva manuale.

Si cu toate astea, dupa absolvirea liceului, ma vad eu cu un dosar in mana, mergand in minunatul Targ al Iasilor sa ma inscriu la facultate....si cu siguranta o sa credeti ca la Geografie l-am depus. :D Nu- nu mi-am depus dosarul la Geografie, ci la Facultatea de Filosofie, Comunicare si Relatii Publice. Asta a fost prima mea alegere in materie de studii superioare. 

 De ce Comunicare si Relatii Publice? pai, pentru ca mereu am crezut ca o sa ma descurc in acel domeniu, si ca pot sa-mi construiesc o cariera. Mereu am crezut ca ma descurc sa comunic si imi doream la acel moment sa  o fac la un nivel avansat, profesional. Dar cu toate astea nu a fost sa fie asa......cum imi doream sa fac mai multe in viata, mi-am depus un alt dosar legalizat si la Facultatea de Geografie. 

Asteptarea pana sa se afiseze rezultatele m-a torturat, imi veneau mii de idei, si aveam sute de intrebari: dar oare o sa ma descurc? dar oare o sa stiu? dar oare in ce ma bag cu adevarat? Ca la final dupa afisarea rezultatelor, sa fiu admisa la ambele facultati, dar am ales Geografia din simplu motiv ca mi-a fost frica ca nu o sa ma pot descurca la Comunicare, ma gandeam ca nu stiu nimic despre acel domeniu, si ca nu o sa fac fata.

  Am retras dosarul si am optat pentru Geografie...pentru ca la acea vreme mi-am spus, e geografie si trebuie sa stiu ceva, nu pot sa nu o inteleg, o sa ma descurc. Ulterior am aflat pe propria piele ca de fapt Facultatea de Geografie este una dintre cele mai grele facultati de la Cuza, una dintre cele mai dificile, cu multe responsabilitati, cu multa munca si program strict, cu prezenta maxima la curs si la seminar, cu n proiecte, cu toate cursurile predate si scrise pe mii de foi, si zeci de caiete,  cu care mi-am umplut 2 dulapuri acasa :))))) si totodata mintea si sufletul.

 Nu stiu daca a fost cea mai inteleapta alegere, nu stiu cum as fi fost astazi daca alegeam Comunicarea, dar pot spune ca mi-a placut Geografia, si ca nu regret nicio secunda ca am studiat-o, ci chiar cred ca a fost o onoare sa vad ca in acea facultate inca se mai face carte si mai sunt pastrate unele valori si astazi. Categoric fiecare padure are uscaturile ei, dar cine sunt eu ca sa judec?  

         Acolo am invatat sa iubesc fiecare loc pe unde trec, pentru ca Geografia acelui loc are o si ea o Istorie.  Iar Istoria Iasului este minunata, si astazi la fel ca in toate celelalte zile, aduc un omagiu oamenilor frumosi, care au dus la infaptuirea acestei Istorii. 

Ce usor esti uitat, cand uiti....

          Ce usor esti uitat, cand uiti, ce usor esti iertat, cand ierti, ce usor esti iubit, cand iubesti, si urat, cand urasti .......si cu toate astea imi place sa fiu uitata, pentru ca asta ma motiveaza spiritual.

      Acum cateva saptamani spuneam ca o sa ma dau uitarii o perioada de pe net, si asa am facut, nu am fost ocupata doar cu cititul, ba chiar pot spune ca la un moment dat l-am abandonat. Am fost ocupata cu munca in ultima perioada, si cel mai important poate, am fost ocupata cu mine. 

          Da- statul pe net fura ceva din tine, te goleste de sentimente, te stoarce de energie, nu te lasa sa te gandesti la tine cum esti cu adevarat, cum doresti cu adevarat. Mereu ne uitam la pozele altora pe facebook, si in mintea noastra apar comparatiile, frustrarile, dorintele, remuscarile, ...dar *What about me?*.

  Lipsa mea de pe net mi-a fost benefica, si am inceput sa ma orientez catre alte *domenii* de cercetare...nu o sa va spun acum ce studiez, doar ca trebuie sa recunosc ca-mi fura noptile, imi termina caietele,  imi pune mintea la contributie, si ma trezesc cam obosita a doua zi. 

    Iubesc sa fiu uitata, pentru ca atunci cand esti uitat ...esti cautat doar de cei pentru care chiar contezi, iar eu la randul meu caut doar pe cei de care duc lipsa.

                    Dar o sa revin, si o sa va povestesc ce fac acum........:* :* :* 

In urma cu 164 ani se nastea un geniu..............Mihai Eminescu

         Azi e o zi importanta pentru noi romanii, azi il sarbatorim pe Mihai Eminescu, si stiu ca nici un cuvant de al meu nu ar fi in masura sa il descrie atat de frumos, cum o face chiar numele sau * Mihai Eminescu*.   

  Nu stiu de ce sunt mai bucuroasa azi: ca avem onoarea sa avem in tara un poet ca el, sau ca el e moldovean ca si mine, si doar daca esti moldovean il poti intelege si ii poti aprecia munca la justa ei valoare. 

     DA- a scris frumos, a gandtit bine, a facut ceva ce o parte din noi, nici in 3 vieti nu am face, a fost roman, si mai presus de toate si-a iubit limba, iar eu pentru asta il iubesc. :*  

     La steaua 

La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum

În depărtări albastre,

Iar raza ei abia acum

Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit

Încet pe cer se suie:

Era pe când nu s-a zărit,

Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adâncă,

Lumina stinsului amor

Ne urmăreşte încă. 

Când amintirile... 

Când amintirile-n trecut

Încearcă să mă cheme,

Pe drumul lung şi cunoscut

Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies

Şi azi aceleaşi stele,

Ce-au luminat atât de des

Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi

Răsare blânda lună,

Ce ne găsea îmbrăţişaţi

Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau

Credinţă pe toţi vecii,

Când pe cărări se scuturau

De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor

În noapte să se stângă,

Când valurile de izvor

N-au încetat să plângă,

Când luna trece prin stejari

Urmând mereu în cale-şi,

Când ochii tăi, tot încă mari,

Se uită dulci şi galeşi?

Maroon 5 - This Love

Gnarls Barkley - Crazy ......:D

Si eu pe ici pe colo....

     Si m-am trezit de dimineata cu un chef de scris, un chef de a va impartasi ceea ce gandesc, (sau nu :D), pentru ca altfel voi nu ati putea sti ce e in mintea mea :D. 

     Zilele trecute am fost foarte fericita, ca am putut sa fac rost de 800 de carti in format electronic, de pe site-ul http://bibliocarti.com/descarca-online-o-biblioteca-de-carti-electronice-in-romana/. Cum sa nu fiu fericita, cand doar printr-un simplu click, am reusit sa am in *biblioteca* mea electronica, alte 800 de titluri frumoase?  Sper sa-mi fac timp sa citesc o parte din ele macar, si sa petrec mai putin timp pe net ( pentru ca  simt ca ma corupe din ce in ce mai mult). 

   Da! si cred ca o sa ma dau uitarii o perioada, de pe net....ca e mai bine sa ma ocup de mine, decat sa am aparenta ca fiind pe net chiar am grija de mine. In afara de dureri de cap, spate, coloana stramba, si gheb :))), navigatul pe net nu-mi ofera momentan alte satisfactii. Poate doar cate o colectie de carti minunata, si muzica, de care nu m-as putea lipsi asa usor. 

     Este amuzant, ca ne acomodam asa repede cu o stare, cu un statut, cu tehnologie si uitam ceea ce faceam inainte, iar daca stau bine sa ma gandesc, inainte traiam mai mult si mai intens. Iar in acelasi timp stau si ma intreb, oare daca as fi ramas in tara, as fi gandit la fel ca acum?  uneori chiar imi pun imaginatia la incercare sa vad ce iese, si credeti-ma nu reusesc sa ajung la o sceneta completa. 

   Imi imaginez, ca in tara as fi clacat, as fi intrat intr-o rutina ( rutina nu ma oboseste, dar ma plictiseste), care m-ar fi depersonalizat. As fi supravietuit, sunt sigura....dar nu cred ca as fi stiut sa traiesc, nu cred ca as fi fost capabila sa scriu ( asa cum scriu....doua fraze incoerente), sa zambesc mai mult, sau sa inteleg cine sunt si ce vreau. 

    Acolo deja ma simteam la 23 de ani, cand lucram ca am multe responsabilitati, ca am o datorie fata de cineva, ca trebuie sa-mi iau viata in serios si sa-mi *rup* spatele pentru a dovedi cuiva ca sunt un om integru si responsabil. 

   Cand ma gandesc la trecut, ma vad pe mine, muncind, agitandu-ma, fiind cineva in care nu ma regaseam, fiind un produs al societatii, sau al mintii mele, care nu era in echilibru cu sufletul/ sinele meu. Nu vreau sa par ipocrita...acea perioada a contribuit foarte mult la formarea mea, imi placea sa fiu profesor, si mi-as dori in viitor sa revin la catedra, este meseria in jurul careia mi-am conturat intreaga viata, doar ca la un moment dat simteam ca am intrat in acel joc, prea devreme, si mult prea nepregatita spiritual. 

   Stiu ca multi cred ca e simplu sa predai, dar pentru mine a fi profesor nu inseamna a preda, ci a educa, a impartasi acelor suflete cunostintele pe care le-ai dobandit, a incerca sa le arati o planeta, iar ei sa fie curiosi sa descopere intregul univers, a ghida, a munci cot la cot cu ei, a asculta, a lasa pe fiecare sa vorbeasca, sa gandeasca, a iesi din tiparul creat de societate, a aspira la ceva mai bun, iar acel bun se afla in fiecare din noi.

   Am momente cand sunt nostalgica, si ma gandesc sa revin printre copii, dar ies repede din nostalgie, pentru ca stiu ca atat timp cat nu o sa ma inteleg pe mine, nu o sa pot intelege pe ceilalti din jurul meu, si trebuie sa recunosc ca este al naibii de greu sa lucrezi cu oameni care au aspiratii atat de mici, valori atat de non-valori si nici o dorinta de evolutie (uneori este ca munca depusa de Sisif). 

  Iar pentru evolutia mea, cand am vazut ca scoala, profesorii si societatea nu ma invata ceea ce vreau, nu ma lasa sa gandesc,  am inceput sa fiu autodidact, si cred ca ceea ce am descoperit de una singura este cel mai important. 

                      

Sa nu va fie frica sa ganditi!

     

     

     

    P.S. In postarile mele anterioare si viitoare sunt sigura ca am/ o sa am multe greseli de punctuatie, ortografie, gandire :)), etc, sunt toate ale mele si mi le asum :D.

   

For 2014 ..I need a plan A, B...or C, D, E, P ...I need more alphabet...:)))))

    Da...La multi ani 2014! si gata, oficial acus e ziua de nastere a blogului meu :D :D :D intram in al 4-lea an, cu pasi repezi si siguri, si ma gandeam ce o sa mai postez?...ca pana in prezent am abordat o gama intreaga de subiecte, desi stiu ca subiecte o sa fie mereu pe *piata*, doar ca intru in criza de idei uneori. 

Si dupa cum am postat  data trecuta, am avut un revelion linistit, cu un vin rose,  pui la cuptor si popcorn :))),  am incercat sa ma uit la cateva filme si in acelasi timp sa mai stau la chat cu amicii mei virtuali, prietenii si familia. 

 

  

 In pozele de mai sus se observa trecerea mea in seara de revelion de la stadiul party, la stadiu de pijama party, paharul e acelasi, vinul e diferit, si am imortalizat si momentul, ca sa le arat nepotilor mei ce bunica *agitata* au avut. :)))).  

    Daca revelionul a fost asa calm, vremea aici a fost agitata, si Craciunul foarte frumos, si iar vremea foarte agitata, ploua, tuna si fulgera ca in mijlocul verii, de acus trebuie sa imi iau barca.

   Cum am inceput noul an? Bine as putea spune, cu chef de munca, si multa energie, iar pentru intregul an am nevoie de un plan A, B, ori, C,D,E ...sau mai bine spus imi trebuie mai mult alfabet, ca imi doresc sa nu las timpul sa treaca.  :D.

          La multi ani mie!