Un semn de intrebare ...??

    Ma gandesc si acum ca uneori cand eram pe meleagurile patriei :)) spun asa ca sa sune putin mai grav, dramatic,  vedeam tineri care se intorceau ca niste eroi din alte tari, in special Italia si Spania acum si Anglia si  veneau de acolo cu foarte multe bagaje, dar cel cultural era imens, de ma minunam de una singura de abilitatile lor. Cel mai mult ma surprinde cum reusesc ei sa vorbeasca italiana sau spaniola si sa uite limba romana! Intr-o postare anterioara am mai mentionat aceasta tema, dar azi vin si o subliniez...si ma intreb cum e posibil? 

    Eu sunt pe aici de ceva vreme si cu toata sinceritatea va spun ca  inca nu am reusit sa ajung la aceasta performanta de a vorbi engleza cu ai mei cand ii sun acasa, de a uita limba romana...si ma gandesc ca o fi o problema majora cu mine. Deja am ganduri negre de ce nu reusesc sa fac asta, poate capacitatile mele intelectuale sunt atat de limitate incat nu sunt capabila sa fac acest lucru.     Cred ca ceva nu e in regula, uneori chiar fac exercitii de vointa sa mai scriu ceva in engleza cand vorbesc cu un roman, dar la sfarsitul conversatiei tot strecor un * merci* in detrimentul unui *thank you*, asta asa ca mi-a placut franceza :)).

   Incapacitatea mea de a vorbi in engleza cu mama si cu tata nu e cauzata de necunoastere....din contra stiu ceva engleza atat cat sa supravietuiesc pe aici de un an jumate, dar parca atunci cand vorbesc acasa imi vine sa vorbesc o romana curata, cu metafore si epitete, comparatii si personificari incat ma sperii si eu de mine. 

    Dar cu toate astea lasand la o parte ironia, mereu mi s-a parut de prost gust falsitatea, mandria si stima de sine dusa la cote maxime de unii/ unele incat sa uite sa vorbeasca o romana corecta atunci cand revin de pe alte meleaguri in Romania. 

   Nu iert si nu scuz pe nimeni care face asta, daca eu pot vorbi romana atunci e posibil pentru fiecare. Cum de altfel mi se pare penibil sa scrii comentarii in alta limba la pozele de pe facebook atunci cand vorbesti cu neamurile sau prietenii romani pur-sange ( dar stiu ca multi fac asta ca cine stie ce prieteni straini o sa vada comentariile si o sa fie impresionati, sau mai rau e inca dorinta aia " sa moara dusmanii mei"). 

  E trist ca se intampla asta, daca nici noi nu stim cine suntem, atunci cum pot astepta ca cineva din alta tara sa ma aprecieze, cand eu nu am nici o identitate nationala.    Mai rau am auzit romani care s-au batut in mijlocul strazii ( aici in Winchester)  si dupa putina paruiala una din romance a spus in engleza ca sa auda toti trecatorii " romanian gypsy", asta ca sa fie si mai bine pentru noi restul, si ne revoltam al naibii de tare cand Anglia nu ne mai vrea, cand Franta ne trimite acasa si spunem ca e discriminare. 

   Nu...nu e discriminare ci dorinta de a alege, a selecta pe cine vor sa aiba si pe cine nu, dorinta de a pastra o tara si o cultura curata, dorinta de a avea siguranta si stabilitate, pe care eu una nu o contest ci chiar o sustin. 

    E usor sa ceri drepturi atunci cand tu nu esti invatat sa oferi ceva sau sa faci ceva, e usor sa te ascunzi in spatele unei limbi straine atunci cand iti este rusine de tine, de ce ai fost sau de cine esti. 

   

    Intr-o  lume falsa, normalitatea este o ciudatenie, ipocrizia este o valoare iar rautatea este o calitate.