Pentru Ei....

    Copil fiind am fost destul de diferita de sora mea mai mare, ea era genul de fetita cuminte, care mereu asculta de parinti, care isi facea temele la timp si lua scoala in serios. Eu...hmmm eu am fost cam opusul ei....genul de fetita-baiat care mereu trebuia sa strice ceva ...ca apoi sa incerc sa repar, care mereu scotoceam in toata casa pentru ca-mi placea sa stiu ce este in fiecare coltisor ....astfel incat nimeni nu putea ascunde nimic de mine, mereu gaseam cadourile de craciun unde erau ascunse, mereu stiam cati bani au parintii, daca stau bine si ma gandesc obisnuiam sa numar banii zilnic, si ma simteam tare bine facand asta ( parintii niciodata nu au ascuns banii de noi, toti le stiam unde le este locul si numarul ....asta sa cred ca inseamna incredere). 

     Nu stiu cum faceam dar mereu intram in cate o belea....ba spargeam o cana, ba am taiat fata de masa a bunicilor cu foarfeca. ba am descarcat bateria de la masina tatalui si am zgariat parbrizul ca am lasat contactul pornit la masina cand parintii erau plecati la o nunta, si stergatoarele au mers toata noaptea, dar de fapt nu erau stergatoarele puse ci doar suportul din metal, astfel reusind sa ii decorez parbrizul la masina tatalui, iar Iulia mereu ma acoperea...a incercat sa coase fata de masa ca sa nu descopere bunicii ..dar eram mici si nu prea reusise sa o aduca la forma initiala din pacate. Trebuie sa mentionez ca bunicul ( care acum din pacate nu mai este printre noi, dar stiu ca de acolo unde este ne iubeste in continuare) era un om destul de dur, care nu admitea un copil sa fie obraznic sau impertinent, avea un suflet mare si chiar daca nu o arata stiu ca ne iubea, iar ca sa ii tai fata de masa asta a fost destul de grav. 

     Eram atat de baietoasa incat numele meu nu era Valentina...bunicii mei imi spuneau Tinuțu....ani la rand m-au numit asa, erau singurii din familie care foloseau numele asta, si ma simteam privilegiata ca ma alinta.           

      Obisnuiam sa stau verile la bunicii de pe mama si era un adevarat ritual ca in fiecare sambata sa maturam curtea si sa facem curat, iar duminica sa punem masa afara la pranz, bunica fiind o bucatareasa desavarsita, care mereu ma innebunea cu mancarea ei, parca facea magie si toate aveau un gust dumnezeesc de bun. Eu cu sora mea ne jucam seara afara in curte cu broastele ( cele raioase), dar nu erau raioase..ci erau doar broscute pe care toata lumea le evita, dar noi ne jucam cu ele, le puneam pe o tava si alergam cu ele. Ma simteam in siguranta si imi placea sa stiu ca cineva are grija de noi si ne iubeste. 

     Dar timpul a trecut si bunicii au realizat ca din Tinuțul ala mic si obraznic m-am transformat intr-o domnisoara, si categoric numele de alint era cam impropriu de acum...fiind in vizita la ei o aud pe bunica ca spune * dar tu Valentina ce mai faci?*.....mi-au trebuit cateva secunde sa realizez ca intrebarea imi era adresata mie....m-am uitat mirata la ea si nu stiam ce sa ii raspund, suna atat de stranui numele meu pe buzele lor incat m-am simtit depersonalizata, am simtit ca nu le mai apartin....si am rugat-o sa ma numeasca asa cum a facut de cand m-am nascut...Tinuțu. 

         Anii au trecut , acum la 27 de ani sunt tot Tinuțu pentru bunica, imi place sa aud ca ma numeste asa, si stiu ca in acest nume folosit de ea sta toata dragostea ei. Niciodata nu am reusit sa le multumesc pentru ce au facut pentru mine, copil fiind, niciodata nu le-am spus cat de mult ii iubesc...dar in sufletul meu le port tot respectul, toata admiratia si dragostea, desi au fost niste oameni simpli au avut un suflet mare, iar ei au insemnat foarte mult pentru mine. 

     Uneori tanjesc dupa acele momente de liniste, aceele momente cand stateam la ei si nu aveam nici o grija, nici o durere...si totul parea atat de simplu si frumos. 

     "Pastreaza, in sufletul tau, un loc secret in care sa se poata aduna visele si, astfel protejate, sa infloreasca si sa creasca."-Louise Driscoll