Doar eu cu mine...

    Mereu am incercat sa ma descurc singura, nu am obisnuit sa merg cu parintii dupa mine cand am dat capacitatea, cand am dat bac-ul, cand m-am inscris la facultate , cand am dat de permis,  cand am fost la spital pentru o operatie sau pentru o tensiune 19,5 doar la 21 ani.  Am fost singura in aceste etape ale vietii pentru ca nu-mi place sa ii vad pe ai mei ca stau si se streseaza pentru mine cand deja eu eram stresata si cu nervii intinsi la maxim. Deci ii lasam acasa si de acolo stiam ca ei ma sustin neconditionat.....sau pot spune ca sunt o norocoasa ca parintii au avut mereu incredere in mine si m-au lasat sa aleg, sa aleg ce-mi place. 

    Dar faptul ca esti singur te face sa fii mai atent, mai reticent, devii vulnerabil si de aceea munca depusa este dubla....sa fii sigur ca singurateatea ta nu e un handicap, sa iti demonstrezi tie ca poti sa faci ceva fara sa ai dupa tine o galerie, sau un tata care sa vorbeasca pentru tine....am vorbit pentru mine de cate ori am avut ocazia considerand ca eu sunt singura care stiu ce vreau cu adevarat de la mine, de la viata, dar si avand pretentia ca stiu sa vorbesc. :D 

     Astfel dupa ani mi-am creat un scut, o protectie a mea, par dura, par rea, par prea sefa ( asa cum spuneau niste amici cu care am lucrat o vara impreuna la o intreprindere,  )  si mereu am considerat ca daca vrei sa faci ceva in viata trebuie sa fii organizat, sa te ghidezi dupa reguli si fiecare sa-si respecte rolul fara prea mult tam-tam. 

     Dar cand ajung acasa si sunt singura cu mine sunt cel mai sensibil om posibil, sora mea Iulia mereu se minuna ca nu-mi pot controla emotiile cand vad ca cineva plange sau ca sufera. Da...plang, plang asa cum nimeni nu o mai face, o prietena foarte buna ,  Mihaela, mereu imi spunea cand ma vede ca plang are impresia ca se termina universul, doar ca uneori plang si cand citesc o carte sau o poezie. Unul dintre poetii mei favoriti e G. Cosbuc....imi place ce a scris pentru ca e actual, pentru ca e parte din viata mea, ma fascineaza poeziile lui si cu toate astea de cate ori citesc El Zorab...plang ca un copil, indiferent ca am o varsta, indiferent ca citesc acea poezie des. Nu stiu ce se intampla in mine in acele momente....dar stiu ca acel lucru ma misca si astfel par mai umana..:))).
 O sa postez poezia mai jos,  pentru cei care o stiu sa o reciteasca, pentru cei care nu o stiu sa o cunoasca..si pentru mine sa o plang.

El Zorab - George Coşbuc La paşa vine un arab, Cu ochii stinşi, cu graiul slab. - "Sunt, paşă, neam de beduin, Şi de la Bab-el-Mandeb vin Să vînd pe El-Zorab. Arabii toti răsar din cort, Să-mi vadă roibul, cînd îl port Şi-l joc în frîu şi-l las la trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Şi nu l-aş da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Şi de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduţi sunt, paşă, toţi; O, mîntuie-i, de vrei, că poţi! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac, Dă-mi numai cît socoţi!" El poartă calul, dînd ocol, În trap grăbit, în pas domol, Şi ochii paşei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. - "O mie de ţechini primeşti?" - "O, paşă, cît de darnic eşti! Mai mult decît în visul meu! Să-ti răsplătească Dumnezeu, Aşa cum îmi plăteşti!" Arabul ia, cu ochii plini De zîmbet, miia de ţechini - De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi, De-acum vor fi şi ei bogaţi, N-or cere la străini! Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerşi copiii-n drum, Nevasta lui se va-ntrema; Şi vor avea şi ei ce da Săracilor de-acum! - El strînge banii mai cu foc, Şi pleacă, beat de mult noroc, Şi-aleargă dus de-un singur gînd, Deodată însă, tremurînd, Se-ntoarce, stă pe loc. Se uită lung la bani, şi pal Se clatină, ca dus de-un val, Apoi la cal priveşte drept; Cu paşii rari, cu fruntea-n piept, S-apropie de cal. Cuprinde gîtul lui plîngînd Şi-n aspra-i coamă îngropînd Obrajii palizi: - "Pui de leu, Suspină trist. Odorul meu, Tu ştii că eu te vînd! Copiii mei nu s-or juca Mai mult cu frunze-n coama ta, Nu te-or petrece la izvor; De-acum smochini, din mîna lor, Ei n-or avea cui da! Ei nu vor mai ieşi cu drag Să-ntindă mîinile din prag. Să-i iau cu mine-n şea pe rînd! Ei nu vor mai ieşi rîzînd În calea mea şirag! Copiii mei cum să-i îmbun? Nevestei mele ce să-i spun, Cînd va-ntreba de El-Zorab? Va rîde-ntregul neam arab De bietul Ben-Ardun! Raira, tu nevasta mea Pe El-Zorab nu-l vei vedea De-acum, urmîndu-te la pas, Nici în genunchi la al tău glas El nu va mai cădea! Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun N-ai să-l mai vezi în zbor nebun Pe urma unui şoim uşor, Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor; Nu-i vei pofti: Drum bun! Nu vei zîmbi, cum saltă-n vînt Ardun al tău în alb veştmînt; Şi ca să simţi sosirea lui, Mai mult de-acum tu n-o să pui Urechea la pămînt! O, calul meu! Tu, fala mea, De-acum eu nu te voi vedea Cum ţii tu nările-n pămînt Şi coada ta fuior în vînt, În zbor de rîndunea! Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu, Cum iei pămîntul în galop Şi cum te-aşterni ca un potop De trăsnete-n pustiu! Ştia pustiul de noi doi Şi zarea se-ngrozea de noi - Şi tu de-acum al cui vei fi? Şi cine te va mai scuti De vînturi şi de ploi? Nu vor grăi cu tine blînd Te-or înjura cu toţi pe rînd Şi te vor bate-odorul meu Şi te-or purta şi mult şi greu; Lăsa-te-vor flămînd! Şi te vor duce la război, Să mori tu cel crescut de noi!... Ia-ţi banii paşă! Sunt sărac Dar fără cal eu ce să fac; Dă-mi calul înapoi!" Se-ncruntă paşa!: "Eşti nebun? Voieşti pe iăniceri să-i pun Să te dea cîinilor? Aşa! E calul meu, şi n-aştepta De două ori să-ţi spun!" - "Al tău? Acel care-l crescu Iubindu-l, cine-i; eu ori tu? De dreapta cui ascultă el, Din leu turbat făcîndu-l miel? Al tău? O paşă, nu! Al meu e! Pentru calul meu Mă prind de piept cu Dumnezeu - Ai inimă! Tu poţi să ai Mai vrednici şi mai mîndri cai, Dar eu, stăpîne, eu? Întreagă mila ta o cer! Alah e drept şi-Alah din cer Va judeca ce-i între noi, Că mă răpeşti şi mă despoi, M-arunci pe drum să pier. Şi lumea te va blestema, Că-i blastem făptuirea ta! Voi merge, paşă, să cerşesc, Dar mila voastră n-o primesc - Ce bine-mi poţi tu da?" Dă paşa semn. - "Să-l dezbrăcaţi Şi binele în vergi i-l daţi!" Sar eunucii, vin, îl prind - Să-ntoarce arabul răsărind Cu ochii îngheţati. El scoate galben un pumnal, Şi-un val de sînge, roşu val De sînge cald a izvorît Din nobil-încomatul gît, Şi cade mortul cal. Stă paşa beat, cu ochi topiţi, Se trag spahiii-ncremeniţi, Şi-arabul, în genunchi plecat, Sărută sîngele-nchegat Pe ochii-ngheţaţi. Să-ntoarce apoi cu ochi păgîni Şi-aruncă fierul crunt din mîni: - "Te-or răzbuna copiii mei! Şi-acum mă taie, dacă vrei, Şi-aruncă-mă la cîni!"