My New Year's resolution is to stop lying to myself about making lifestyle changes. :D :D

     Doar cateva ore pana cand o sa bem o gura de sampaie, vin, bere, suc sau apa, dupa caz, si o sa dansam imbatati de fericire, ca am trecut cu bine in noul an. O sa avem un zambet tampit pe fete, fara sa stim exact de ce, o sa ne pupam si imbratisam cu oameni pe care nu ii cunoastem si o sa facem urari care mai de care mai poetice, fara sa intentionam  cele spuse. 

   

   Ultimele 5 minute din vechiul an, si primele 5 minute din noul an sunt cele mai importante, minute  in care fiecare dintre noi isi promite ca va scrie o noua carte in anul ce urmeaza, va trece la un alt capitol  macar, ne vom face planuri peste planuri, cu ce trebuie facut, ce trebuie revizuit, cum trebuie trait, iubit, zambit, gandit. O sa fie 10 minute cruciale in care lumea o sa se metamorfozeze, din omul demoralizat - in omul plin de speranta, din omul tampit- in geniu, din suparat- in vesel, din zapacit- in ordonat, din uracios- in iubitor.

 

    Fiecare o sa poarte ceva rosu, o soseta, un chilot, papion, oja rosie...daca stau bine si ma gandesc nici nu stiu ce semnifica acesta culoare, care are menirea de a provoca, dar stiu ca toti o sa aiba un accesoriu incitant la cumpana dintre ani. Fiecare o sa-si ingramadeasca in buzunare cate un ban, sa aiba un an nou cat mai roditor. Toti o sa trimitem mesaje in toate colturile lumii, pe toate retelele de socializare, de La multi ani, si la multi bani.  

   O sa ne uitam la niste artificii si o sa mancam niste mancare facuta la nervi si oboseala, printre pauzele de facut curat si primit uratorii. Mancare care nici nu merge la asa ora din noapte, mancare care nu mai are acelasi gust, dupa cati nervi am avut cand am gatit-o, mancare care nici nu mai pica bine dupa bautura avuta in aceasta saptamana :D :D. 

   Dar daca trebuie....trebuie, Asa spune traditia, sa ne incarcam mesele cu bucate, si buzunarele cu bani, sa facem urari la toata lumea ( chiar daca pe parcursul unui an abia  schimbam 2 vorbe cu unii oameni), sa fim fericiti si marinimosi. Dupa cele 10 minute *magice*, lumea revine la normal, unii o sa danseze bezmetici si o sa soarba enigmatici dintr-un pahar cu bautura, altii o sa-si arunce papucii din picioare  si cravata de la gat ca sa fie lejeri, unii o sa poarte discutii elevate despre *Shakespeare* :))))),  ceilalti o sa se uite la o emisiune de revelion etc, dar cel mai important lucru pe care trebuie sa il facem, e sa tinem minte ora la care am mers la somn, ca sa le spunem vecinilor pana la ce ora am stat de revelion. 

   Personal, o sa uit de lista prioritatilor mele din 2014, pentru ca nu am reusit sa fac ceea ce mi-am propus, unele capitole le-am omis, la altele am dat gres, pe unele le-am lasat incomplete. 

 Asa ca pentru noul an, plec la drum fara nicio lista, fara nici un plan, plec doar eu, cu mintea deschisa spre schimbare, nou, zambete tampite, nopti nedormite, conversatii neinteresante, oameni noi, muzica multa si cafea in dulap.
In noaptea de Revelion nu am sa fac urari de La multi ani cu fericire, sanatate si iubire, ca sunt plictisitoare si impersonale, in schimb o sa am unghiile rosii. :D :D :D

In 2015 plec la drum cu dorinta de a continua sa fiu EU, alaturi de oameni care sunt tot EI.

La multi ani! :* :* 

Nu reprosa altora ca nu au ales bine pentru tine, cand alegerea iti apartine!

     Probabil nu ar trebui sa scriu acum, sau poate nu ar trebui sa scriu niciodata despre Alegerile Prezidentiale, ca s-a scris mult, mult prea mult, de peste tot, de catre toti, iar postarea mea nu ar fi cu nimic speciala sau interesanta.

   Am mai mentionat de cateva ori, ca nu fac politica, ca nu ma preocupa acest domeniu, da' acum cand sunt alegeri prezidentiale, ma intereseaza, pentru ca nu mai este vorba de alegerea consilierilor locali, ci de viitorul Presedinte al Romaniei. Cineva mentiona zilele astea ca *ce tot se agita emigrantii cu votul asta acum, si nici nu au fost asa multi la vot, ca si in tara la o sectie de votare cand a candidat Adi Minune, pentru postul de consilier local, a fost rand imens si imbulzeala.*

 Da  chiar asa -cum ne permitem noi sa cerem suplimentarea sectiilor de votare, cand pentru Adi Minune, lumea a trebuit sa stea la rand cu orele??????

    O sa incerc sa nu scriu despre situatia emigrantilor, ca iar s-a scris mult, foarte mult,  sa speram ca cei care au scris au reusit sa schimbe ceva in mentalitatea politicienilor, iar in turul doi o sa fie mai multa organizare.

 Trebuie sa specific, ca e deranjant sa vezi ca unii dintre conationali nu au inteles situatia emigrantilor. Au aparut articole ca noi cei plecati: ne-am crede eroi, ca votul nostru ar valora mai mult decat votul lor, ca am vrea sa ni sa faca statuie cand ajungem in tara, ca pretindem ca ne-am sacrificat 4-5 ore la o sectie de votare, cand de fapt am venit cu autocarele in ultima jumatate de ora pana la inchiderea sectiilor, etc.

   Ni s-a spus ca mai bine nu am mai vota, ca oricum tot cei din tara platesc pensia si alocatia celor dragi de acasa, iar banii nostrii nu ajuta la nimic economia tarii, o fi adevarat, nu cotest asta, desi stau si ma gandesc ca majoritatea celor plecati au casa in Romania, si platesc acolo impozite, au acolo si masina, si iar platesc taxe si impozite, dar astea nu se mai discuta.

   Dar nu de asta vroiam noi sa votam, vroiam sa votam ca era dreptul nostru, iar cand un drept iti este incalcat in mod abuziv, te supara situatia, te simti depersonalizat, te simti umilit si fara putere de a te apara.

  Cand eram in tara se spunea mereu ca taranii si prostii au plecat in Italia si Spania, nu inteleg de ce Romania se simte asa lezata acum de actiunile noastre, a emigrantilor, ca pana la urma doar desteptii au ramas in tara, elita a ramas pe pamant romanesc, asa ca pot sa-si aleaga singuri viitorul, destinul, nu au nevoie de ajutorul nostru, si se cam contrazic in afirmatii, pana mai ieri eram prostimea, acum suntem intelectualii care voteaza pentru Romania. 

 Poate cel mai trist la aceste alegeri este ca ne-am separat in diferite clase, ca ne aruncam reprosuri, cuvinte grele unii altora, pe cand noi ca populatie, ca romani ar trebui sa fim uniti, si sa intelegem ca e un joc politic,  pe care noi il ducem, iar altii o sa-l castige. Nu mai exista toleranta, acceptare, cale de mijloc, acum esti pro sau contra, indiferent de ce alegi, tot o sa fii pus sub acuzatie de altii. 

Mai trist de atat, este ca au ajuns unii oameni sa nu-si poata spune preferinta politica, din teama de a  nu-si pierde locul de munca, chiar daca au munci zeci de ani, nu poti sa vorbesti despre viziunea ta, ca cineva te va *turna* la cel mai mare si vei fi certat, vei fi pus la colt, ti se va rade in fata, si mai rau  de atat, vei pierde unele drepturi care le-ai castigat odata cu democratia, dar unii mai mari ti le vor lua. Asa trebuia sa fie DEMOCRATIA oare? 

   Am aflat cu stupoare ca si preotii fac politica, si spun oamenilor cu cine sa voteze, si pe cine sa urasca. Asta este menirea ta ca preot? sa faci politica? sa spui batranilor cine e bun pentru Romania. De ce faci asta ca preot, cand tu iti castigi painea din banii oamenilor? Rusine BOR ca se implica in politica, ca dezbina oamenii, si le judeca alegerile, cand menirea lor este sa ajute, sa vorbeasca de credinta si nu de politica.  

   Si cel mai strigator la cer a fost cand am auzit pe cineva spunand: *Indiferent de cine va iesi, nu-mi va lua sapa din mana.* Am crezut ca e o gluma, am crezut ca poate nu inteleg eu mesajul, dar din pacate oamenii nu mai au speranta, isi repeta mereu,  ca mai rau de atat nu ar putea sa fie. 

  Romanul s-a obisnuit sa fie umilit, sa duca greul, sa ridice din umeri cand trebuie luata o decizie, pentru ca pana acum nu a fost ajutat,  sau inteles, si stie ca cel care o sa munceasca, o sa-si rupa oasele muncind in continuare, iar cel care sta la dos si refuza sa munceasca, o sa primeasca si el ceva de la statul asta care il amageste cu o plasa de alimente, sau cu un polonic de fasole si doua felii de paine. 

  Vreau sa cred, ca vom merge in numar mare la vot, iubesc sa cred ca lumea se va evalua cum trebuie, si va alege ce merita, ce isi doreste sa aiba, indiferent ca va sta acasa, e democratie si avem si dreptul asta, dar stand acasa o sa-ti alegi viitorul si nu critica pe altul ca a votat cu x sau z, iar salarul tau a ramas la fel, pentru ca fiecare alege pentru el. 

  Iar pentru emigranti, le doresc multa rabdare in turul doi, multa cafea si voie buna, ca vor avea nevoie. 

   Indiferent de cine va iesi, cei din tara ar trebui sa inteleaga ca noi am plecat, emigrantii au ales deja pentru ei, au ales ce vor sa aiba, si se vor descurca printre straini, asa cum o fac de ani buni, imi doresc sa aud ca si ei se vor descurca in tara, la fel ca noi, sau mai bine si asta m-ar bucura. 

Ed Sheeran - Give Me Love

Tony Poptamas un Guru al Psihologiei.....

   Nu stiam prea multe despre Tony, aveam o vaga idee ca ar canta, dar nu stiu exact ce....poate ca nu m-a interesat, poate ca nu am avut ocazia sa ii ascult cantarile, dar ceea ce stiu acum sigur, este ca el e un adevarat guru al psihologiei. 

   A devenit un Dr.Cristian Andrei pe Facebook, al oamenilor raniti, al sufletelor ratacite, al mintilor derutate...si pe buna dreptate. Toate citatele lui motivationale, au menirea sa atinga o coarda sensibila in fiecare din noi, si eu vad zilnic defiland citat dupa citat pe pagina mea de facebook, iar in sinea mea incerc sa aplic ceea ce mi se asterne in fata ochilor, fara sa comentez, fara sa fac tam-tam.

   Ce posteaza Tonny pe pagina lui, e treaba lui, nu ma deranjeaza, desi ma intreb: cand are timp sa posteze atatea pe facebook, adica nu mai are altceva de facut, de posteaza zeci de citate zilnic ?...pentru mine e un paradox. 

   Ii pot atribui si numele de Fuego al facebook-ului, atrage lumea prin cuvinte de duh, pline de insemnatate si intelepciune. E si asta o strategie buna, de a castiga lumea de partea ta, de a deveni placut in mediul virtual, unde muzica nu e...macar cuvinte insirate sa fie. 

   Nu analizez omul Tony, ca nu-l stiu, ci ma axez pe efectul Tony Poptamas. Una din 3 persoane, de pe facebook la mine, posteaza cugetarile marelui guru Tony, atunci sa mearga cineva sa-i spuna ca si-a gresit cariera, ar fi trebuit sa se orienteze pe psihologie, si sa lase muzica, si daca tot s-ar orienta pe studiul psihologiei, ar putea sa isi scrie singur citate motivationale, fara sa mai fie nevoit sa ii citeze pe altii. 

   

   Poate ceea ce e mai interesant in toate postarile, e trecerea brusca de la dragoste la indiferenta, de la iertare la ignorare, si atunci daca tot esti un terapeut .....fii macar unul consecvent, unul care isi doreste ca cititorii lui sa fie mai buni, mai iertatori, nu unul care ii deruteaza. 

   Din volumul impresionant de postari am selectat doua citate, dar exemplele pot fi infinite:

1: * Ii iubesc pe oamenii care ma fac sa rad atunci cand nici macar nu vreau sa zambesc.*

2: * Ai grija pe cine crezi prieten, pentru ca intr-o zi el va fi cel care te va dobori.*

 Bun, mai exact ce ar trebui sa inteleaga mintea mea din aceste doua citate, ca ar trebui sa iubesc oamenii care sunt langa mine si imi ridica moralul, dar nu ar trebui sa ma incred in ei pe deplin, ca intr-o zi s-ar putea sa ma injunghie pe la spate???

 In Neolitic cand eram la liceu, aveam un profesor de religie ( intamplarea facea sa fie si preot), dupa fiecare ora de religie aveam un sentiment de ura, intr-o ora cat statea in clasa noastra, nu facea altceva decat sa ne umple sufletele de venin, de rautate, de ranchiuna, venea si ne povestea ce spun oamenii la spovedanie, critica femeia, judeca stiinta. Un an de zile am urat ora de religie, pentru ca acel om nu facea decat sa scoata din noi ceea ce era mai rau. 

In acelasi timp, am avut un profesor de istorie/ respectiv istoria religiilor ( Vornicu Stefan) , care ne-a invatat ca suntem unici, ca rezultatul gandurilor noastre si a actiunilor, se reflecta in comportamentul celorlalti. Ne-a invatat ca puterea mintii poate inconjura Pamantul, ne-a invatat ca suntem energie si lumina, a starnit in noi( sau cel putin in mine), o sete de cunoastere, de auto-cunoastere. Ne-a indrumat sa ne cunoastem, sa ne acceptam, sa ne ajutam, sa iertam, sa citim, iar candva sa scriem si noi. 

Nu cred ca a stiut vreodata de efectul sfaturilor sale asupra mea, am avut norocul sa intalnesc in viata mea un om care a ajutat enorm la procesul meu de formare, care m-a motivat, care ne-a tratat in mod egal, fara sa apeleze la anumite tertipuri ca sa ne atraga de partea lui.

Unui om caruia i-ar pasa de cuvinte, ar fi mai atent cu ele.

P.S. Cati dintre cei care distribuie citatele lui Tony Poptamas, aplica ceea ce este in citat ? ( pentru ca unii dintre prietenii mei virtuali, distribuie citatele guru-lui, si pe cealalta parte se cearta ca la usa cortului cu alte persoane pe facebook).

  Pentru cei care chiar sunt interesati de evolutie spirutuala, le recomand niste autori/ oameni care au studiat psihologia, care chiar i-ar putea ghida in viata: Ovidiu Dragos Argesanu, cercetarile dnei psiholog Diana Ciubotaru, si a dnei psihoterapeut Daniela Galupa, lista poate continua, dar acesta ar fi un inceput. Daca psihologia e grea, recomand Oscar Wilde.

Good to know....

....iar eu am idei minunate mai mereu :))))) :D

Viata vs Ruleta ruseasca

 In fiecare dimineata, ma trezesc, imi fac o cafea si ma asez confortabil in fata calculatorului, incercand sa fiu la curent cu ultimele noutati, ma ingrozeste ideea ca dupa cateva ore de somn, o sa pierd sirul evenimentelor importante ce se succed in viata prietenilor mei virtuali. 

Every morning ...new update :D :D :D . 

      Dupa o vara frumoasa in care fiecare si-a turnat in mod gratios pe cap, o galeata cu apa, ce se vroia a fi cu gheata. Dupa o vara in care am asistat la un circ superb pe toate retelele de socializare, datorita dorintei de afirmare a unora, acum de aproape 2 saptamani nu mai vad nici o postare de genu pe facebook. :(((((((((((((((

    Chiar ma intrebam zilele astea ce lipseste din viata mea, ca parca prea e fara sens de ceva vreme??? si am realizat cu stupoare ca nu mai am peretele de facebook plin de filmulete cu galeti cu apa, mai sa-mi stea cafeaua in gat, cand am inteles ca sunt privata de asa comedie seaca. 

    Dupa o vara furtunoasa si plina de peripetii, de decizii luate pe moment, a venit si o toamna ( anotimpul meu favorit :D ) in care lumea incepe sa regrete ce a facut asta vara, si posteaza pe internet  citate motivationale, dar nu unu- doua, in general dupa un citat, doua, am capacitatea sa inteleg ideea, dar cand vad 6 citate pe ora, scrise de aceeasi persoana ...incep sa-mi fac griji, ca poate nu sunt pe drumul cel bun, ca poate omit eu ceva ...hmmm. 

Uite asa unii dintre internautii mei dragi, isi varsa amarul pe facebook, de parca cuiva chiar i-ar pasa, de parca chiar ne-ar interesa, de parca chiar i-ar afecta, dar cu toatea asta suntem parte pasiva la drama lor.

   Cred ca super luna a afectat o mare parte din populatie zilele astea, drept urmare ne-am trezit peste noapte cu o lege, care permite elevului *eminenche*  care a vazut scoala doar din poze, sau de la fereastra barului, a salii de jocuri, sau a mall-ului,  sa se inscrie la facultate fara sa treaca de cele 3 probe ale examenul de bacalaureat. 

   Dupa ce saracul elev este stresat 4 ani de zile, dupa ce este supus la cele mai inumane torturi, este silit sa invete cele mai dificile lectii, sa raspunda la cele mai insurmontabile intrebari....noi mai vrem sa mai susutina si examenul de bacalaureat, ca sa fie admis la facultate??????

   Eu propun sa fie data o lege prin care toti elevii care au cont de facebook, sa fie admisi la facultate, nu conteaza varsta, cu cat este mai tanar, cu atat e mai bine, daca au 2-3 conturi de facebook, pot fi admisi chiar la 2 facultati, iar daca reuseste sa plaseze litera *K* in fiecare cuvant, o sa fie admisi direct la master. 

Ca sa aspiri la doctorat trebuie doar sa realizezi o compunere, cu cele mai recente drame din viata ta, sa nu omiti picanteriile, sa incluzi injuraturile, sa faci descriere amanuntita a personajelor implicate, cu datele lor de contact, sa adaugi cateva fotografii de profil, cateva rugaciuni si citate biblice incadrate in inimiare si trandafiri, si la final 2-3 manele favorite. Daca este dificil sa realizati o compunere, puteti da copy+paste la toate statusurile de pe facebook, ca se echivaleaza, iar daca scrieti fara cratima primiti si o bursa erasmus. 

P.S. Postez o melodie draga mie, care chiar ma sensibilizeaza, emotioneaza.  Cand ascult melodia Rihannei imi imaginez ca asa se simte elevul cand sustine examnul de bacalaureat, si atunci chiar sunt PRO pentru noua lege. :D :D 

Sigma - Nobody To Love

Ce urmeaza?

  

   Pfffff, ce ma plictisesc! sau poate ar trebui sa ma bucur de fiecare moment de libertate, ceea ce incerc sa si fac, doar ca e al naibii de plictisitor sa nu ai un job si sa stai cat e ziua de mare, cu saptamanile. 

Aaaa, am uitat sa va spun ca nu am de munca de 2-3 saptamani :D. 

Pai cum asa????

Hai sa va povestesc, my beautiful story :D. 

  Una bucata Valentina, de 1.57  :))))) stand intr-o zi si meditand la viata mea frumoasa si palpitanta, ma hotarasc sa iau viata in serios si sa risc, sa nu mai stau cuminte ascunsa dupa usa, lasand pe altii sa gandeasca si sa actioneze pentru mine. 

  Cu o mare determinare in suflet, si ambitie in sange, imi iau o mana de acte din dulap, acte care mi le-au dat unii cadou de la Cuza, si uitandu-ma la ele, aveam doua posibilitati:

1. sa le arunc la gunoi ( metaforic vorbind, ca na,  am iest cu parul valvoi in poza de pe diploma, iar eu cum sunt obsedata sa am parul cat mai valvoi, nu as arunca  minunatie de poza la gunoi asa repede). 

2. sa trimit acele minunate acte la ministerul educatiei in UK si sa aplic pentru  QTS which mean *Qualified Teacher Status*, doar asa de distractie, sa vad si eu cum ma apreciaza cei din regat.

    Nu dupa mult timp, 2 saptamani jumate mai exact,  primesc un plic frumos de la Colegiul profesorilor, fiind mai mult ca sigura ca mi-au refuzat apticatia, ca am uitat sa completez ceva, sau am uitat sa adaug un act, in fine, cu emotii mari cat China, deschid acel plic si vad ca regatu' imi apreciaza studiile mele, mai mult decat as fi crezut, si primesc un act care declara ca sunt profesor calificat in UK, putand sa predau orice materie din curriculum national, la orice grupa de varsta, la orice tip de scoala. 

Wooooow, OMG!  je? c'est  pas vrai? 

   Ok, a trecut momentul de soc si extaz, si revin cu o completare, am uitat sa mentionez ca acel minunat plic mi-a fost inmanat de familia la care eu lucram, si cum pe fiecare plic e trecut si expeditorul, m-a intrebat ce contine acel plic, m-am inscris la cursuri sau ceva de genu? Iar eu cu nu stapanesc arta disimularii, ma trezesc ca am un zambet cat toata fata, ca-mi sclipesc ochii, si mai mai ca incep sa plutesc. Arat scrisoare sefei, ramane cu gura cascata ca nu stia ce exemplar calificat detine in casa, si incepe sa ma felicite printre dinti. 

   Ahh, de multe ori pasarea pe limba ei piere, ce era daca nu ii aratam acel document? si taceam si in mare taina imi cautam alt job? 

Dar nuuuu- eu in schimb, am aratat acel document, fiind mai mult ca sigura, ca lumea o sa se bucure pe bune pentru mine. 

Teapa....dupa alte 3 saptamani, in care eu mi-am vazut cuminte de munca, primesc marea veste :

* Valentina, stiu ca tu acum poti aplica pentru un job in invatamant in UK, si cu parere de rau iti spun ca nu mai poti lucra pentru mine, e mai bine sa-ti spun eu sa pleci, decat sa-mi spui tu ca pleci, ai 2 saptamani sa-ti cauti altceva de munca.* 

  Nu va puteti imagina ce fata aveam cand am primit vestea, aaa, nu va inchipuiti ca am inceput sa bocesc sau sa tremur, sau ma pun in genunchi, in general cand primesc astfel de vesti, sunt cat se poate de calma, si zambesc foarte frumos, urasc sa fac scene, crize, doar zambesc si sunt calma, dar in mintea mea era pregatit un ring pentru local kombat. 

Cred ca trebuie sa fie frustrant pentru cineva sa vina sa-ti spuna ca nu mai are nevoie de tine, iar tu sa zambesti de parca ti-ar fi spus ca ai castigat la Lotto! :D 

    Bun, nu am vazut acea stire ca pe o usa inchisa in nas, ci mai degraba ca pe o oportunitate pentru mine sa fac ceea ce mi-am dorit toata viata, sa am job-ul pe care l-am visat mereu, sa fiu acel profesor care mi-am dorit sa fiu, desi stau si ma gandesc : Oare de ce mi-am dorit eu sa fiu profesor? Adica, ce o sa ii invat eu pe altii, cand eu nu am reusit sa invat ceva concret pana acum ? ( dar sa nu deviez de la subiect)

    Noutatea ca nu o sa mai am de munca, era mic pici pe langa ce urma, trebuia sa-mi gasesc o camera de inchiriat, in 10 zile, si mai nou ...si loc de munca, plus ca mai aveam si o vacanta planuita tot in 10 zile.

Ehh, daca nu stiti cum e Londra, o sa va spun eu, gasesti camere de la marimea unui pat dublu, pana la camere murdare, in locuri rau famate, cu chiriasi ciudati, in zonele cele mai marginase, de trebuie sa schimbi 4 metrouri sa ajungi la locul tau de munca , asta in cazul in care ai unul :D .

  Asadar eu, merg la o agentie sa-mi caut camera, dau £100 comision, ca sa fiu sigura ca o sa-mi gasesc camera mult dorita, in zona vruta de mine, primesc cateva camere, la niste preturi exorbitante, in zone indepartate de centru, dupa ce irosesc o saptamana mergand sa vad camere, ma inscriu pe un site, unde trebuie sa platesti o taxa ca sa poti vedea datele de contact a celor care posteaza, dupa ce fac si asta, incep sa trimit mesaje in stanga si in dreapta, la anunturile care mi se pareau mie acceptabile. 

    Mi-am dorit sa-mi gasesc o camera draguta si confortabila, si am rugat Universul sa ma ajute, iar dupa alte 3 zille imi gasesc camera mea, intr-un apartament dintr-o zona mai mult decat buna a Londrei. ( am incercat sa evit nordul, estul si sudul Londrei, sunt sigura ca e frumos si acolo, dar nestiind zonele, am preferat a raman in zona in care locuiam de aproape un an de zile, urasc schimbarile, poate de asta ).

   Da, acum ma simt ca in serialul New Girl :))), pentru ca, nu sunt doar * the new girl*, ci chiar *the only girl*, partea comica e ca nici nu ii vad la fata pe ceilalti din casa, doar in dimineata asta pe la 9am auzeam prin somn, cum cineva isi gatea micul dejun, intr-o tigaie cu mult ulei, fara sa fi pus un capac, doar ca nu am inteles de ce manca prajit asa de dimineata?  Faptul ca acel ceva din tigaie sfaraia si pocnea, de auzeam din camera mea, nu m-a deranjat asa de mult, dar cand alarma de incendiu a inceput sa urle atat de melodios la o ora atat de matinala, iar o mireasma de ceva ars, facut scrum, a ajuns si in camera mea, asta nu a mai fost chiar asa imbucurator. 

    Acum, de ceva vreme, aplic pentru job-uri,  sper sa ma sune cineva pana la urma, ca e foarte plictisitor sa stai, si stresant sa nu ai de munca, m-am uitat la sute de filme pana acum, pana la 4 dimineata,  fac curat zilnic in camera, mut o masuta dintr-un colt in altul al camerei nestiind exact unde s-ar potrivi cel mai bine, dorm pana la amiaza, mi-am umplut congelatorul cu inghetata, si treptat, treptat incep sa renunt la cafea.

          Ma intreb ce ar trebui sa fac in situatia data: sa ma bucur sau sa intru in panica si sa plang ?!

P.S. Sau poate am fost data afara, pentru ca aveam o foaie  lipita pe perete, pe care scria: * Once you make a decision, the universe conspires to make it happen.*

You've Got Time

Think of all the roads

Think of all their crossings

Taking steps is easy

Standing still is hard

Remember all their faces

Remember all their voices

Everything is different

The second time around

"Sufletele sunt ideile lui Dumnezeu”. - Gerard de Nerval

    

     Ahh, de ieri dupa-amiaza am ramas fara cuvinte, ma uit la poze si nu-mi vine sa cred cum se duc oamenii  :((((( , cat de usor plecam, fara sa avem o sansa de a spune ce simtim, ce gandim, ce vrem sa facem.

  Un om drag facultatii de Geografie si Geologie Iasi, a fost luat dintre noi, prea devreme, mult prea tragic si dureros. Si cred ca sute de oameni au plans, toti care l-au cunoscut, avut in minte o amintire frumoasa legata de acest suflet bun care a stat prea putin printre noi. 

   Plangem cu sinceritate, pentru tineretea pe care o avea, pentru pasiunea cu care isi onora profesia, pentru vocea calma care o avea cand ne invata ceva, sau cand ne certa ca eram zapaciti si lenesi. Plangem pentru cate avea de oferit geografiei, prietenilor, familiei, dar din pacate muntele l-a luat dintre noi.

   E grea despartirea de oameni, dar trebuie sa ii lasam sa-si gaseasca linistea, si trebuie sa speram ca acolo unde este, e fericit, cel mai greu trebuie sa fie pentru familie, care o sa traiasca o viata intreaga cu un gol enorm in suflet. Pentru cei care raman, aceasta disparitie este mai greu de controlat, pentru ca suntem vulnerabili.

    Am lucrat un an de zile cu niste copii care si-au pierdut tatal intr-un accident de masina. Tatal fiind pasionat de raliuri cu masini vechi, Raliuri organizate regulamentar, pe circuitele din Franta/ Anglia, cu toate masurile de siguranta avute, acel tata nu a avut o sansa de supravietuire, din pacate. 

 Am inceput sa lucrez la ei, imediat dupa tragicul accident, a fost greu sa vezi doi copii care nu se mai pot bucura de prezenta tatalui lor, a fost dramatic sa le vezi durerea din privire cand alti copii ieseau la plimbare cu tatal lor. 

    Un an de zile au mers saptamanal la terapie, atat copiii, cat si mama. E trist sa vezi un copil de 7 ani ca iti spune zilnic timp de un an, ca vrea sa moara, ca sa fie cu tatal lui, in fiecare saptamana o clatita era facuta special pentru tatal care nu mai era printre ei. 6 luni de zile fetita de 9 ani nu a vorbit cu nici unul din prietenii ei, despre pierderea suferita, nu a plans, dar in schimb a  fost foarte agresiva in comportament si limbaj. 

   In fiecare weekend urmareau inregistrarile realizate de tatal lor,cand erau copiii mici, e greu sa auzi dimineata/ seara plansul dureros al mamei, careia i-a fost luat sotul de langa ea, si cum a incercat mereu sa-si ascunda durerea, doar sa nu ii intristeze pe copii. 

Si poate cel mai dureros a fost de *Ziua tatalui/ Father's day*, cand copiii isi doreau sa dea baloane in aer pentru tatal lor, in timp ce se pragateau baloanele, au realizat ca niciodata nu au sarbatorit *ziua tatalui* pana atunci, pentru ca in acea perioada mereu se organizau raliuri, si el era in Franta. 

  Baiatul care a fost cel mai afectat de disparitia brusca a tatalui, a inceput sa planga si sa spuna printre lacrimi, *ca tatal lor nu i-a iubit indeajuns de a plecat mereu la raliuri, daca i-ar fi iubit ar fi stat acasa cu ei sa serbeze toate sarbatorile importante, dar in schimb el si-a dedicat cel mai mult timp masinilor decat copiilor, daca si-ar fi iubit copiii, astazi ar fi fost inca in viata.* Asa a fost vazuta situatia de un copil de 7 ani, nu ii puteai aduce nici un argument, nu ii puteai explica ceva mai mult, trebuia doar sa lasi timpul sa treaca, iar ei sa se obisnuiasca cu ideea. 

 Acum in astfel de momente, multa lume o sa vina cu ganduri bune, cu regret in suflet pentru cei indurerati, toti spunem mii de cuvinte frumoase, suntem socati, doar ca, dupa o saptamana o sa uitam :(, si o sa ne vedem de treburile noastre, poate pana la urma asa e si normal.  Dar oare cine o sa sustina familia, ca sa treaca prin aceasta perioada mai usor? Cine o sa ii reaminteasca fetitei zilnic ca a avut un tata extraordinar, ca sa nu-l uite, pentru ca la aceasta varsta copiii nu au memoria atat de dezvoltata, si o sa piarda orice amintire legata de el. Cine o sa mai predea GFR-ul cu atata pasiune?

 Cand vom merge pe Retezat mereu o sa ne amintim, ca a fost un om bun candva, care a iubit muntele, care a iubit natura, care a iubit geografia, iar acest suflet ne-a invatat si pe noi sa le iubim.

  Fiecare persoana e unica, fiecare persoana e frumoasa, unii dintre noi lasa sa li se vada frumusetea, altii nu. 

Ii multumim dl profesor ca ne-a lasat sa ii vedem frumusetea, ca ne-a dat o parte din ea si noua, iar acum in aceste momente noi toti sa ne gandim frumos la dumnealui, si sa ne rugam sa aiba un drum cat mai lin acolo unde este.

Dumnezeu sa-l ierte! 

Adevar sau provocare!

    Am sa postez o poezie care ma intriga, la care am stat mult si m-am gandit, pe care mi-am dorit sa o inteleg, care imi place ca suna melodios, doar ca nu-mi plac versurile.

V-am tot iertat, v-am tot acoperit,

Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept,

Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit,

Femeia, n-are, totuşi, nici un drept.

Muncim, ca nişte sclave, zi de zi,

Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,

Şi condamnarea de-a ne urâţi,

Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.

Stăm în picioare, încă de cu zori,

Şi vă mirati ca nu mai sunt subtiri,

Dar voi, care va credeti tot feciori,

De ce nu aratati ca niste miri?

Pe unde ne dati dreptul de-a munci,

Lucram istovitor, cu voi in rand,

Din cand in cand, in burti ne dati copii,

Iar voi plecati a altele, razand,

Cand suferiti, ne cereti langa voi,

Ori va-mbatati, ori ati trudit prea mult,

Va plangem, cand va duceti la razboi,

Sau cand va speriati, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,

Si legitim, eroic v-am iubit,

Ne bateti, ne-nselati si noi o stim,

Ba, alteori, intram in circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,

Va fura amintirile de ieri,

Is vor plati placerea unui furt,

Fatal, cu furtu-aceleiasi placeri.

Si, uneori, pacatuim curat,

Crezand, prin lacrimi mari, de ochi atei,

Ca insusi Dumnezeu este barbat

Si nu le intelege pe femei.

Dar, vai, a fost odata prea frumos,

Ca-n filmele de dragoste a fost,

Si-acum, ne omoram sarguincios

Si zilnic ne distrugem fara rost.

Ne-nvinge viata fara orizont

Si voi ne-nvingeti, intr-un mod cainesc,

Traim ca niste vaduve de front

Si mainile mereu ni se aspresc.

Acum, cand auziti acest repros,

Priviti, fara privire, inapoi,

Incuvintati din cap, marinimosi,

Si credeti ca nu-i vorba despre voi.

Si, totusi, e vorba despre toti

Sunteti la fel de rai si de flamanzi,

Durerea femeiasca pentru soti,

E-un credit fara giruri si dobanzi.

Va e urat cu noi, va e urat,

Si ne-ati ucide, dragilor barbati,

Asa ca va rugam numai atat:

Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati,

Dar faceti-o cu tonul coborat

Si pan-adorm copiii, asteptati.

Durere femeiasca de Adrian Paunescu 

    Ok, nu am fost niciodata fana a analizei genului epic/ liric, nu am inteles niciodata de ce trebuie sa fac comentarii, pentru mine totul e blank  legat de curente literare si alte cele in acest domeniu. 

    Revenind la aceasta poezie, scrisa de altfel frumos, cu rima incrucisata, cand am citit poezia aceasta pentru prima data, mi-au dat lacrimile,  te emotioneaza, mai ales daca o citesti de 8 Martie, si te gandesti cata dreptate razbate din aceste randuri minunate, cat adevar crunt regasim in cele 50 si ceva de versuri.
    Dupa ce mi-a trecut socul, si 1000 de lacrimi mi-au fost smulse....pac, ma trezesc la realitate si fac o analiza psihologica a acestei poezii.
     Autorul nu a fost tocmai un bun exemplu de urmat, daca ar fi sa ma leg de viata lui personala, dar nu judec asta, ci ma minunez ca a avut atata sensibilitate sa scrie aceste cuvinte, de parca si-ar fi dorit sa fie absolvit de pacate, sa puna femeia pe un piedestal sa o idolatrizeze, iar el ca barbat sa arate prin aceste versuri, ca barbatii sunt niste scursuri ale sociatetii, niste brute care doresc sa subjuge femeia.
Frumoasa tehnica, astfel el avea un backup, pentru orice greseala facuta ulterior.
exemplu:
ea: vrei te rog sa speli vasele?
el: nu vreau sa spal vasele :D.
ea: esti un nesimtit!
el: pai, nu ai vazut si in poezie ca am scris ca sunt un nesimtit si tu o eroina.

 Bun, ce am scris in exemplu de mai sus e doar o gluma, ca sa mai destind atmosfera :D :D :P.
Intrebarea mea dupa ce am citit aceasta poezie a fost:

Q:Cine l-a educat/ facut pe barbat sa fie asa?

(   In momentul cand esti mama de fete, ai impresia ca baietii provin dintr-o alta lume, alta galaxie, ca au alta mentalitate, si alte apucaturi, sau cel putin  asta s-a intamplat sa fie in familia mea...cand ai mei au avut 3 fete la inceput,  timp de 17 ani, si nu-si puteau imagina cum ar fi fost sa aiba si un baiat, cum ar fi gandit el, cum s-ar fi integrat el in familie?
 
   Toate acestea pana cand a aparut in final si baiatul...cand l-am vazut pentru prima data, ne-am uitam la el ca la un OZN, da, am mai avut mereu in preajma baieti, colegi, verisori, dar nu erau parte din noi, primele 5 minute au fost mai dificile, pana sa realizam ca de fapt el este un OM la fel ca toti ceilalti. Zi dupa zi ne dadeam seama ca nimic nu este diferit la el, este ca noi, rade ca noi, gandeste ca noi, sau poate mai mult decat noi, pentru ca a avut norocul, poate :D, sa fie inconjurat si educat de 4 femei. )

A: FEMEIA

De ce pot sa fiu insensibila la aceasta poezie? Am aflat dupa ceva vreme raspunsul: pentru ca o mama are puterea de a crea Regi / Criminali.
Culmea este ca o natiune intreaga, accepta aceasta poezie ca un adevar universal, fara sa analizele sub lupa cele scrise.
 Iar daca mai alcatuim si cateva propozitii categorice gen:

Toti barbatii sunt niste porci.
Tu esti barbat.
Tu esti un porc. :))))))))))))

Asa putem spune ca ne-am dus la vale co totii. Nu sunt de acord cu acest gen de gandire, uite prin acest mod de a vedea situatia, ne punem bete in roti, ne stabilim ierarhii si clase de valori, bazate pe un fundament instabil., bazate pe minciuna si nepasare.

P.S. Iar acum ca balanta sa fie echilibrata in familie, avem si 2 nepotei minutati, care sunt cat se poate de scumpi. 

Te poti ascunde in lume.....dar, nu te poti ascunde de tine

   Mda, si de joi am revenit pe meleagurile Angliei. Am fost intr-o scurta vacanta in tara, o vacanta cu multa ploaie, de cateva zile am fost derutata, nestiind daca sunt in UK sau Romania. Iar eu care credeam ca o sa ma bronzez putin acasa, m-am inselat, am lasat vremea buna in Londra, si am dus cu mine ploaia si vantul in Romania. 

  Pana la ploaie, vant si curent taiat 15 ore, o sa va povestesc cum a fost calatoria mea catre casa. 

Bun.....miercuri pe 9 iulie,  ca sa fiu sigura ca cei din Londra nu o sa-mi duca dorul prea mult , am iesit cu fetele la un pub sa bem ceva si sa urmarim ultimul meci din semifinala....( sunt asa cam microbista de felul meu), ajungand acasa pe la 12am am incercat sa-mi termin bagajul de impachetat, ca asa imi place mie sa las lucrurile pe ultima suta de metri, ca sa am motiv de stres mai mare, toata distractia impachetatului a durat cam 2 ore,  pe la 2am am avut o tentativa de a dormi pentru cateva ore.

    In noiembrie anul trecut cand mi-am facut rezervare pentru vacanta, zborurile pe Tarom nu erau scoase, am fost nevoita sa iau un avion pana la Bacau, si am ales un zbor de dimineata, asadar de la 2am pana la 5am am incercat sa dorm, ca sa pot sa mai calatoresc si spre casa a doua zi. Zis si facut, la ora 7 eram in statia de autobuz, plecand increzatoare catre aeroport. La aeroport am stat la rand pentru check in, dupa ce scapasem de bagajul de cala, am stat frumusel si am asteptat imbarcarea, savurand o cafea. 

  Iar de aici distractia incepe, cand sa ne imbarcam , imi vad tronand in fata avionului bagajul meu de cala, intreb pe cineva din staff, de ce e acolo? ca era in fata avionului nu m-a deranjat, doar ca mai era si rupt, asta era partea cea mai trista, avand in vedere ca era nou. 

   Bagajul meu nu era in fata avionului ca ar fi fost suspectat ca as fi carat bombe in el, ci pentru ca cei de la bagaje au binevoit sa rupa si sticker-ul de la check in, si nu mai stiau a cui e traista. Dupa ce am petrecut 20 minute  in fata avionului asteptand un reprezentant al companiei Blue air sa aduca un sticker nou, merg si eu in avion la locul meu 22A. 

  

 Locul meu era la geam, dar cand am ajuns acolo un copilas emotionat se uita strengareste pe geamul avionului, mi-am spus ca il las sa stea pe locul meu ca sa se bucure de fiecare minut al zborului. L-am intrebat unde e locul lui, si mi-a spus ca el are locul de la margine, dar ce sa vad, locul de la margine era ocupat de e domnisoara, care imi explica foarte taios ca eu trebuie sa stau in mijloc. 

O intreb si pe ea, ce loc are pe bilet, imi raspunde ca-l are pe cel de la mijloc, doar ca nu vrea sa stea acolo. 

Cu un zambet pana la urechi ii spun domnisoarei, ca eu nu vreau sa stau in mijloc pe locul ei, ca deja fac o concesie pentru piciul ala cu par balai, dar nu fac asta si pentru ea, in cazul ala de ce am mai cumparat bilet, daca nu am unde sta?

  Am crezut ca a inteles situatia, ca eu si copilul am facut schimb de locuri si atat, dar ea s-a mutat pe locul din mijloc si nervoasa a inceput sa trimita mesaje cuiva. Dupa ce ma instalez si-mi fixez centura, ma trezesc langa mine cu un baiat/ barbat cat usa de mare, care din ce am presupus era fratele/ iubitul fetei de langa mine, iar ea incepe sa ii spuna ca nu e multumita ca am obligat-o sa stea la mijloc, si ca ar trebui sa fac bine sa ma mut pe alt rand, mai exact sa fac schimb cu iubitul ei de locuri, am refuzat politicos oferta ei, baiatul s-a uitat la mine de parca ar fi vrut sa-si incerce muschii pe oasele mele.

   OMG, bai nene nu-s paranoia si tind sa cred ca stiu sa comunic, dar mi se pare al naibii de urat sa ti se intample asta intr-un avion, sa vezi o duduie cu maniere de stana, ca incepe sa faca istericale, ca nu vreau sa-i cedez locul meu, ca vezi draga Doamne nu-i place locul pe care l-a primit la achizitionarea biletului.

   Pe toata durata zborului, a pufnit, a scrasnit, a gafait, s-a foit, si ma intrebam in sinea mea daca e normala, sau poate ar fi trebuit sa cedez, sa dau dovada de omenie, ca cine stie o fi bolnava etc ?!

 Dar pe de alta parte daca ai nevoie de mult aer, spatiu, poti sa selectezi la achizitionarea biletului si locul pe care doresti sa stai, doar ca platesti mai mult, si eviti incidentele de genul asta.

   Ce s-a intamplat cu desaga mea era gluma, pe langa comedia asta seaca din avion, e urat sa intalnesti oameni asa, care au un comportament primitiv, dar isi scot Ipad-ul din geanta sa para culti.

   Mi-o si imaginez mergand in tara cu ifose de mare umblata, dar pacat ca nu se poate vedea si caracterul. 

   La aterizare in Bacau, pana sa ne vina bagajele m-a sfredelit cu privirea, te poti duce foarte simplu sa faci reclamatie, dar te gandesti ca iti trimit toata energia negativa, si vreau sa ma lipsesc de asa ceva.

La intoarcere, alta gluma  frumoasa, o tanti care avea in dotare 2 copilasi, a facut topless in sala de asteptare  si in avion in incercarea de a-si alapta copilul, si daca va mai spun ca a schimbat pampers-ul o sa credeti ca am chef de povesti.

   NUUUUU - sa nu credeti ca-s inumana, si nu accept oamenii, dar ma intreb: oare de ce toate salile de asteptare din aeroport sunt prevazute cu camere speciale pentru mame cu bebelusi? si daca tot sunt acele camere acolo, de ce nu sunt folosite?

    Apreciez femeile care au copii, si inteleg nevoile unui pui de om, dar nu inteleg aroganta cu care unele femei se expun public, doar din simplul motiv ca au copii. Daca ai copil trebuie sa stea peste 100 oameni sa te priveasca cum faci topless, nu ma deranjeaza ca cineva alapteaza, dar nu sta TOPLESS la propriu, daca ne-am schimba si noi ceilalti, ar fi frumos?  doar si noi suntem copiii cuiva.

Acasa a fost frumos, dar ca-n Aprilie, a plouat continuu, iar vacanta a trecut prea repede din pacate.

David Bisbal - Bulería

 Ah ce iubesc muzica latino si salsa :))))), de cateva zile ascult doar reggaeton si muzica latino, pacat ca nu am cu cine dansa :D. Postez un David Bisbal, dar Rafaga e favorita mea :* :*.

Hai sa vedem cine se trateaza mai repede...eu sau tu?

   Stand in parc si fumand o tigara, asa de plictiseala, meditam la cat de interesanti sunt oamenii, si cum ne comportam noi in anumite situatii, cum judecam, cum aratam cu degetul...fara sa ne punem sub lupa pe noi nicio secunda.

    Acum sa fac o introspectie a ceea ce am spus mai sus in prima propozitie :))) aveam cativa ani cand mi-am vazut tatal fumand, mereu am fost curioasa sa aflu ce gust au, il intrebam mereu..* tata dar ce gust au tigarile alea de le fumezi asa cu pofta ?* fuma pe atunci Assos. Pe de alta parte bunicul de pe mama fumator inrait fuma Carpati, mereu imi placea sa stau lunga el cand isi aprindea o tigara, imi placea mirosul de sulf ars de la chibriturile pe care le folosea, combinat cu mirosul primului fum.

   

    In mintea mea era o arta ceea ce faceau ei, sa fumezi...si cu toate astea nimeni nu mi-a raspuns la intrebarea mea intrebatoare care lua diferite forme * ce gust au tigarile?*. 

Pe la clasa a patra cu o mana de tigari Carpati si cu o cutie de chibrituri am reusit sa evadez in gradina, iar eu pitita in porumb incepeam initierea in arta fumatului :))). Din ceea ce vazusem pana atunci, credeam ca o sa fiu experta si o prima tigara o sa-mi dea senzatia ca sunt Marlon Brando in The Godfather, dar rezultatul a fost altul: habar nu aveam cum sa aprind un chibrit si  bucatele de tutun din tigara aia *minunata* mi-au ramas printre dinti, m-am ars la degete, mi-a fost frica sa trag un fum, tigara fara filtru avea un gust insuportabil, prin urmare am rupt tigarile , am sapat o groapa si le-am ascuns pana la prima ploaie. 

   Am plecat in casa dezamagita de experienta mea, am ingerat jumate de tub de pasta de dinti, ca na ai mei erau inca acasa si am mai lasat vremea sa treaca. Nimic din ce am experimentat eu in gradina nu semana cu jocul meu favorit si al Iuliei, ne placea sa rupem bucati de coceni si sa pretindem ca fumam toata ziua.

   Pe la clasa a 7-a am inceput sa fumez cu cateva fete de la camin, da-mergeam pe la tonetele de pe Aleea Mihail Sadoveanu de pe Copou, si ne cumparam tigari la bucata, nimeni nu ne cerea buletinul, si partea comica e ca nici nu aveam asa ceva, si in pauze mergeam afara in fata liceului, erau doi boscheti mari,  iar acolo fumau toti liceenii, seminaristii, cei de la postliceala, si noi cei de la generala, iar daca ramaneam fara tigari, ceream de la cei mai mari care foloseau camerele noastre de la et 1 ca sa fuga din camin. Am luat o pauza de doi ani, iar la liceu iar m-am reapucat de fumat.

  Imi aduc aminte si acum ca am fumat L&M, am progresat la Pall Mall, Kent, Parliament, Marlboro, de fiecare data cand schimbam marca, credeam ca am avansat :))) desi  ai mei mi-au spus mereu ca e ok daca fumez, dar sa ard banii mei, nu ai lor

   Anii au trecut, ai mei nu au stiut oficial nimic, dar banuiesc ca stiau ei ceva, nu mi-au spus nici un cuvant, in vacante chiar ieseam din casa si nici nu ma mai chinuiam sa ajung in gradina, imi era de ajuns sa stau langa perete in miez de noapte sa fumez.

    Dar cu toate astea pe la 23 ani, fratele meu era in clasele primare, mereu obisnuia sa-mi perchezitioneze geanta, iar odata fiind suparat pe mine, i-a scris tatalui meu un bilet * Tata sa stii ca Tina fumeaza.*  Atunci imi fumam banii mei, lucram de mai mult de un an in invatamant, nu mai putea nimeni sa-mi reproseze nimic, dar dupa ce tata a aflat oficial ca fumez, m-am lasat de fumat. 

   Nimeni si nimic nu ma poate convinge ca sunt oameni care nu au incercat sa fumeze o singura data, iar daca unii nu au incercat, sunt mai mult ca sigura ca si-ar dori sa incerce macar, daca fumezi o tigara nu inseamna ca devii dependent. 

   Dependenta e rezultatul mintii noastre, de a crea situatii cliche, care nu le lasa sa vedem dincolo de lumea noastra interioara, pentru ca ne este teama ca o sa ne pierdem acel confort psihic. 

De ce scriu despre tigari?

Pentru ca ele au reprezentat o curiozitate pentru mine, pe care mi-am satisfacut-o, si acum spun pass. Iar viciul meu de a fuma nu ma face mai putin umana, mai apatica sau mai putin eu. 

Fiecare are viciul lui, mai mult sau mai putin acceptat de public, dar atat timp cat nu deranjam pe ceilalti cu el, este bine. Iar atunci cand vin altii sa-mi tina lectii de morala, o sa-mi iau o oglinda la mine sa o dau imprumut, poate asa o sa se vada mai bine lumea in ea. 

   Daca pe tine dependenta mea de tigari te-a deranjat, si pe mine dependenta ta de ipocrizie ma scoate din minti, dependenta ta de bagare in seama, dependenta ta de rautate, dependenta ta de incultura etc.

Hai sa vedem cine se trateaza mai repede!

Vara: culoare, lumina si vara

     Anual citesc stiri in ziar, si probabil la TV sunt si mai multe stiri de genu, dar neuitandu-ma la TV nu am de unde sa stiu care e situatia, dar anual suntem indobitociti cu stiri : * Anul acesta iarna ne-a luat prin surprindere, si ne-a prins nepregatiti./ Vara aceasta caldurile ne-au luat prin surprindere. etc

    

   Totul ne ia prin surpindere, chiar si viata noastra, si persoana draga de langa noi, uneori chiar noi insine ramanem surpinsi de noi, de cum gandim, de cum actionam, reactionam, interactionam. 

Dar cred ca vremea nu ar trebui sa ne mai surpinda, ca deja este penibil sa spui ca vara ne-a prins nepregatiti, sau iarna a venit mai devreme, ori ca ninge prea mult.

    

    Daca ar fi canicula in toiul iernii as fi inteles ca lumea se sperie si da, atunci pot afirma ca sunt surpinsa, iar costumul meu de baie e inca la naftalina, ori daca vara ar ninge, atunci as fi socata cu adevarat, si ar trebui sa-mi pun caucicuri de iarna la bicicleta.

    

   E ca si cum as fi surpinsa ca am nevoie de apa sa  traiesc, cand de fapt este ceva firesc, asa si cu vara asta, da e cald, dar noi stim asta, asa trebuie sa fie vara. Avem nevoie de multa hidratare si in rest putem doar sa * enjoy the sun*, in cazul in care ne plac baile de soare si lumina. Stim inca de mici ca la amiaza nu trebuie sa stam in soare la 45 grade,  dar eventual sa avem o crema de protectie si o palarie/ sapca.

   Cred ca media denatureaza realitatea, si ne-a creat profilul anotimpurilor perfecte, unde vara avem temperaturi de 27 grade, vantul adie usor, verdele este predominant, fetele arata perfect, iar baietii sunt numai zambet si sex-appeal.
   Iarna la fel, avem fulgi de nea care cad mereu , dar fara sa se depuna, ca sa nu ingreuneze traficul, oameni de zapada perfecti, ceaiuri si cafele fierbinti in fata semineului, pierduti intr-o cuvertura din cea mai fina lana, ascultand colinde.
   Ehhh povestea poate continua pentru fiecare anotimp, doar ca realitatea este alta, vara de 35-40 grade, transpirati si cu hainele lipite de piele, inghesuiti intr-un mijloc de transport, cu cele mai minunate miremse posibile, obositi si plini de nervi, bronzati in petice sau arsi de soare, cu asfalt care se topeste si apa calda in robinete.
   Iarna e si mai speciala, zapada cat vezi cu ochii, incat uneori nu mai e nevoie sa deschizi poarta de la curte, ca se poate usor merge pe zapada de 2 metri. Masinile sunt inzapezite, si se asteapta cu orele sa vina o freza sa curate drumul, geamurile de la tren nu se inchid, zapada domneste pe banchetele din compartimente, orasele sunt pline de zapada topita, iar peste noapte strazile se transforma in patinoar...etc.

   Lasand gluma la o parte, la fel si in caz de ploi abundente care provoaca inundatii, toata tara intra in stare de alerta si se cer ajutoare pentru sinistrati. Ceva cu adevarat frumos, trebuie sa dam dovada de omenie in astfel de cazuri, in care oamenii raman pe drumuri si munca lor se duce odata cu apa. 

  

   Dar in realitate, multi nu au autorizatie pentru unele case, au o casa la baza dealului, si de ce sa nu-si faca si o alta anexa pe sesul din fata casei, care corespunde cu albia unui rau, si uite asa anual se construiesc case in albia raului, si satul se extinde pana in albia minora a raului, si se mira lumea de ce le sunt inundate casele. Plus ca nimeni nu are dorinta de a sapa un sant, de a proteja un parau/ rau, de a face un baraj, credem ca suntem cu toti Dumnezeu si ne putem juca cu natura.

   

   E frumos sa iesi din casa si sa vezi raul in fata casei, sa te racoresti la picioare vara, si sa faci putina plaja, dar uneori cred ca natura isi cere drepturile. O sa mi se spuna ca unele case au fost acolo de zeci de ani si nu s-a intamplat nimic, dar oare de ce nu se vrea a fi preventiv, avand in vedere ca natura ne * surprinde * mereu? In cazuri extreme, e de inteles, nimeni nu e de judecat, daca ploua continuu cu saptamanile de sunt inundate si casele din varf de deal, atunci e o calamitate, dar majoritatea cazurilor sunt exact in zonele unde au mai fost inundatii, si atunci nu trebuie sa ne mai mire ca se duce casa la vale. 

Sper ca vara aceasta sa fim lipsiti de astfel de stiri, astfel sa ne bucuram de lumina si culoare.

Jim Carrey's Commencement Address at the 2014 MUM Graduation

When I say "Life doesn't happen TO you, it happens FOR you" I really don't know if that's true. I'm just making a conscious choice to perceive challenges as something beneficial so I can deal with them in the most productive way.' -Jim Carrey

Queen - The Show Must Go On

Cu paduchii de mana :)))

    Desi e un subiect tabu in Romania, lumea se mai pricopseste uneori si cu minunatii Paduchi. Daca in tara nu se discuta asa ceva, si e rusinos sa ti se spuna ca plodul din dotare are paduchi, si mai-mai ca-l scalpezi pe copil ca s-a pricopsit cu minunatele creaturi, si il speli cu otet, benzina :)))), il razi, si il tii acasa vreo saptamana ascuns sub pat, in schimb, de cand sunt in Anglia, am dezbatut acest subiect lunar. 

Stau si scarman copiii lunar, cu un pieptene minunat, si desi astia se spala zilnic tot au : cele mai multe urticarii, eczeme,  raceli, cei mai multi paduchi etc, impropriu spus spalat, ci doar balaceala  cate 2 ore in apa.

    O adevarata distractie sa vezi cum toata lumea vorbeste de paduchi :))), si toate casele, scolile sunt echipate cu spray-uri, pieptene si sampon pentru eliminarea paduchilor, iar cu toate astea toti copiii fie din scoli de stat sau particulare, saraci sau bogati, au ceva in comun: lindini si paduchi. 

Jucaria de mai jos, face parte din trusa de prim ajutor, in majoritatea caselor. Si daca tot sunt atat de prezenti   in fiecare casa, paduchii astia, ar fi bine sa ii declaram Animale de Companie. :))))

Copil fiind pe la 13 ani, prin Neolitic :D,  o colega de camera (stateam la camin pe atunci), avea o iritatie pe maini, si toata ziua saracuta se scarpina, pana dadea sangele. Stand noi si analizand problema, am ajuns la concluzia ca avea raie. :))) 

Zis si facut, a doua zi a mers la cabinetul scolii sa-si faca un control, iar Dr i-a spus: 

* Draga mea, ai scabie* ...iar mintea ei deja sa bucura ca nu are ceea ce i-am prescris noi in camera, ca ar fi fost o adevarata rusine, dar Dr. a continuat * mai pe intelesul tau, ai raie*. 

  Partea buna este ca noi  nu am luat acea raie, a primit un unguient ca tratament, partea rea este ca a dus acea raie acasa la parinti, iar tatal ei mereu ii spunea : * uite ce-mi aduce fata de la Iasi, RAIE, de parca asta ne mai trebuia.* :))))

Sper cand o sa merg in vacanta acasa,  sa nu le duc si eu parintilor mei paduchi cu pasaport de UK. 

"Romania este un nume de tara, nu un sac de cartofi'.

    Este dificil sa convingi pe ceilalti ca tara de unde provin este frumoasa, de fapt nu trebuie sa convingem pe nimeni, ci doar sa constientizam noi acest lucru. Romania stiu ca este cea mai frumoasa tara, este acasa pentru mine, ma incarc energetic cand merg in vacante, si desi sunt constienta ca mai sunt alte tari minunate, eu mereu o sa am o parte din inima mea pe care o rezerv Romaniei. 

    Cand sunt intrebata de cineva, de unde sunt, sunt mai mult decat fericita sa le spun ca sunt de pe Pamant, iar tara mea favorita este Romanaia. 

Intrebarea urmatoare este: 

-Cum este Romania?

Raspuns sincer: 

- Romania este o tara frumoasa, unde m-am nascut, daca ar trebui sa ma nasc inca odata, as alege sa ma nasc tot in Romania. E tara in care am trecut de la extaz- la agonie, in care am fost educata, e tara in care am invatat care sunt adevaratele valori, e locul in care m-am indragostit pentru prima data, e tara unde am invatat ce este greul, ca apoi sa-mi fie usor sa apreciez fiecare etapa din viata mea.

 E tara unde am invatat ca poti trai cu 200ron pe zi, dar in acelasi timp am invatat ca pot supravietui si cu 5ron pe saptamana, si poti sa-ti faci o cina festiva din paine cu mustar si rondele de ceapa :D.

  E tara unde am invatat ca viteza internetului, intrece viteza gandului, iar pirateria nu are explicatie in DEX.

Iubesc Romania, pentru ca e tara cu cele mai multe sarbatori religioase :)), unde oamenii fac din fiecare zi o sarbatoare, iar distractia are cele mai multe definitii in dictionar. 

 E locul unde merg cu inima deschisa, ori de cate ori am vacanta. E tara unde tot ce iubesc, imi da putere sa merg mai departe, si stiu ca nu am sa vorbesc niciodata urat despre aceasta tara minunata, care m-a format ca om. 

   Doatorita ei ne putem adapta oriunde, datorita ei putem sa ne cream un viitor in alta tara, si ai un sentiment de satisfactie cand cu tot ce ai dobandit in Romania, poti sa ii educi pe altii, poti sa ai grija de altii, poti sa ii faci pe altii sa lucreze pentru tine, poti sa te adaptezi in sistemul lor medical, educational etc. 

   Nu trebuie pusa la zid o tara minunata, din cauza unor oameni rataciti, care nu au identitate nationala, si iubesc sa practice transhumanta inca din sec XI. 

  Nu condamnam o tara, din cauza incapacitatii unora de a se adapta in alte tari, ci invatam cum sa ne promovam, ca astfel vom onora si tara de unde am venit, inzecit, pentru ca  "Romania este un nume de tara, nu un sac de cartofi."

"Frati romani, va rog eu mult, faceti un efort supraomenesc si lasati capra vecinului sa moara de batranete! "(Rebeca)