Ahh, de ieri dupa-amiaza am ramas fara cuvinte, ma uit la poze si nu-mi vine sa cred cum se duc oamenii :((((( , cat de usor plecam, fara sa avem o sansa de a spune ce simtim, ce gandim, ce vrem sa facem.
Un om drag facultatii de Geografie si Geologie Iasi, a fost luat dintre noi, prea devreme, mult prea tragic si dureros. Si cred ca sute de oameni au plans, toti care l-au cunoscut, avut in minte o amintire frumoasa legata de acest suflet bun care a stat prea putin printre noi.
Plangem cu sinceritate, pentru tineretea pe care o avea, pentru pasiunea cu care isi onora profesia, pentru vocea calma care o avea cand ne invata ceva, sau cand ne certa ca eram zapaciti si lenesi. Plangem pentru cate avea de oferit geografiei, prietenilor, familiei, dar din pacate muntele l-a luat dintre noi.
E grea despartirea de oameni, dar trebuie sa ii lasam sa-si gaseasca linistea, si trebuie sa speram ca acolo unde este, e fericit, cel mai greu trebuie sa fie pentru familie, care o sa traiasca o viata intreaga cu un gol enorm in suflet. Pentru cei care raman, aceasta disparitie este mai greu de controlat, pentru ca suntem vulnerabili.
Am lucrat un an de zile cu niste copii care si-au pierdut tatal intr-un accident de masina. Tatal fiind pasionat de raliuri cu masini vechi, Raliuri organizate regulamentar, pe circuitele din Franta/ Anglia, cu toate masurile de siguranta avute, acel tata nu a avut o sansa de supravietuire, din pacate.
Am inceput sa lucrez la ei, imediat dupa tragicul accident, a fost greu sa vezi doi copii care nu se mai pot bucura de prezenta tatalui lor, a fost dramatic sa le vezi durerea din privire cand alti copii ieseau la plimbare cu tatal lor.
Un an de zile au mers saptamanal la terapie, atat copiii, cat si mama. E trist sa vezi un copil de 7 ani ca iti spune zilnic timp de un an, ca vrea sa moara, ca sa fie cu tatal lui, in fiecare saptamana o clatita era facuta special pentru tatal care nu mai era printre ei. 6 luni de zile fetita de 9 ani nu a vorbit cu nici unul din prietenii ei, despre pierderea suferita, nu a plans, dar in schimb a fost foarte agresiva in comportament si limbaj.
In fiecare weekend urmareau inregistrarile realizate de tatal lor,cand erau copiii mici, e greu sa auzi dimineata/ seara plansul dureros al mamei, careia i-a fost luat sotul de langa ea, si cum a incercat mereu sa-si ascunda durerea, doar sa nu ii intristeze pe copii.
Si poate cel mai dureros a fost de *Ziua tatalui/ Father's day*, cand copiii isi doreau sa dea baloane in aer pentru tatal lor, in timp ce se pragateau baloanele, au realizat ca niciodata nu au sarbatorit *ziua tatalui* pana atunci, pentru ca in acea perioada mereu se organizau raliuri, si el era in Franta.
Baiatul care a fost cel mai afectat de disparitia brusca a tatalui, a inceput sa planga si sa spuna printre lacrimi, *ca tatal lor nu i-a iubit indeajuns de a plecat mereu la raliuri, daca i-ar fi iubit ar fi stat acasa cu ei sa serbeze toate sarbatorile importante, dar in schimb el si-a dedicat cel mai mult timp masinilor decat copiilor, daca si-ar fi iubit copiii, astazi ar fi fost inca in viata.* Asa a fost vazuta situatia de un copil de 7 ani, nu ii puteai aduce nici un argument, nu ii puteai explica ceva mai mult, trebuia doar sa lasi timpul sa treaca, iar ei sa se obisnuiasca cu ideea.
Acum in astfel de momente, multa lume o sa vina cu ganduri bune, cu regret in suflet pentru cei indurerati, toti spunem mii de cuvinte frumoase, suntem socati, doar ca, dupa o saptamana o sa uitam :(, si o sa ne vedem de treburile noastre, poate pana la urma asa e si normal. Dar oare cine o sa sustina familia, ca sa treaca prin aceasta perioada mai usor? Cine o sa ii reaminteasca fetitei zilnic ca a avut un tata extraordinar, ca sa nu-l uite, pentru ca la aceasta varsta copiii nu au memoria atat de dezvoltata, si o sa piarda orice amintire legata de el. Cine o sa mai predea GFR-ul cu atata pasiune?
Cand vom merge pe Retezat mereu o sa ne amintim, ca a fost un om bun candva, care a iubit muntele, care a iubit natura, care a iubit geografia, iar acest suflet ne-a invatat si pe noi sa le iubim.
Fiecare persoana e unica, fiecare persoana e frumoasa, unii dintre noi lasa sa li se vada frumusetea, altii nu.
Ii multumim dl profesor ca ne-a lasat sa ii vedem frumusetea, ca ne-a dat o parte din ea si noua, iar acum in aceste momente noi toti sa ne gandim frumos la dumnealui, si sa ne rugam sa aiba un drum cat mai lin acolo unde este.
Dumnezeu sa-l ierte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu