Pfffff, ce ma plictisesc! sau poate ar trebui sa ma bucur de fiecare moment de libertate, ceea ce incerc sa si fac, doar ca e al naibii de plictisitor sa nu ai un job si sa stai cat e ziua de mare, cu saptamanile.
Aaaa, am uitat sa va spun ca nu am de munca de 2-3 saptamani :D.
Pai cum asa????
Hai sa va povestesc, my beautiful story :D.
Una bucata Valentina, de 1.57 :))))) stand intr-o zi si meditand la viata mea frumoasa si palpitanta, ma hotarasc sa iau viata in serios si sa risc, sa nu mai stau cuminte ascunsa dupa usa, lasand pe altii sa gandeasca si sa actioneze pentru mine.
Cu o mare determinare in suflet, si ambitie in sange, imi iau o mana de acte din dulap, acte care mi le-au dat unii cadou de la Cuza, si uitandu-ma la ele, aveam doua posibilitati:
1. sa le arunc la gunoi ( metaforic vorbind, ca na, am iest cu parul valvoi in poza de pe diploma, iar eu cum sunt obsedata sa am parul cat mai valvoi, nu as arunca minunatie de poza la gunoi asa repede).
2. sa trimit acele minunate acte la ministerul educatiei in UK si sa aplic pentru QTS which mean *Qualified Teacher Status*, doar asa de distractie, sa vad si eu cum ma apreciaza cei din regat.
Nu dupa mult timp, 2 saptamani jumate mai exact, primesc un plic frumos de la Colegiul profesorilor, fiind mai mult ca sigura ca mi-au refuzat apticatia, ca am uitat sa completez ceva, sau am uitat sa adaug un act, in fine, cu emotii mari cat China, deschid acel plic si vad ca regatu' imi apreciaza studiile mele, mai mult decat as fi crezut, si primesc un act care declara ca sunt profesor calificat in UK, putand sa predau orice materie din curriculum national, la orice grupa de varsta, la orice tip de scoala.
Wooooow, OMG! je? c'est pas vrai?
Ok, a trecut momentul de soc si extaz, si revin cu o completare, am uitat sa mentionez ca acel minunat plic mi-a fost inmanat de familia la care eu lucram, si cum pe fiecare plic e trecut si expeditorul, m-a intrebat ce contine acel plic, m-am inscris la cursuri sau ceva de genu? Iar eu cu nu stapanesc arta disimularii, ma trezesc ca am un zambet cat toata fata, ca-mi sclipesc ochii, si mai mai ca incep sa plutesc. Arat scrisoare sefei, ramane cu gura cascata ca nu stia ce exemplar calificat detine in casa, si incepe sa ma felicite printre dinti.
Ahh, de multe ori pasarea pe limba ei piere, ce era daca nu ii aratam acel document? si taceam si in mare taina imi cautam alt job?
Dar nuuuu- eu in schimb, am aratat acel document, fiind mai mult ca sigura, ca lumea o sa se bucure pe bune pentru mine.
Teapa....dupa alte 3 saptamani, in care eu mi-am vazut cuminte de munca, primesc marea veste :
* Valentina, stiu ca tu acum poti aplica pentru un job in invatamant in UK, si cu parere de rau iti spun ca nu mai poti lucra pentru mine, e mai bine sa-ti spun eu sa pleci, decat sa-mi spui tu ca pleci, ai 2 saptamani sa-ti cauti altceva de munca.*
Nu va puteti imagina ce fata aveam cand am primit vestea, aaa, nu va inchipuiti ca am inceput sa bocesc sau sa tremur, sau ma pun in genunchi, in general cand primesc astfel de vesti, sunt cat se poate de calma, si zambesc foarte frumos, urasc sa fac scene, crize, doar zambesc si sunt calma, dar in mintea mea era pregatit un ring pentru local kombat.
Cred ca trebuie sa fie frustrant pentru cineva sa vina sa-ti spuna ca nu mai are nevoie de tine, iar tu sa zambesti de parca ti-ar fi spus ca ai castigat la Lotto! :D
Bun, nu am vazut acea stire ca pe o usa inchisa in nas, ci mai degraba ca pe o oportunitate pentru mine sa fac ceea ce mi-am dorit toata viata, sa am job-ul pe care l-am visat mereu, sa fiu acel profesor care mi-am dorit sa fiu, desi stau si ma gandesc : Oare de ce mi-am dorit eu sa fiu profesor? Adica, ce o sa ii invat eu pe altii, cand eu nu am reusit sa invat ceva concret pana acum ? ( dar sa nu deviez de la subiect)
Noutatea ca nu o sa mai am de munca, era mic pici pe langa ce urma, trebuia sa-mi gasesc o camera de inchiriat, in 10 zile, si mai nou ...si loc de munca, plus ca mai aveam si o vacanta planuita tot in 10 zile.
Ehh, daca nu stiti cum e Londra, o sa va spun eu, gasesti camere de la marimea unui pat dublu, pana la camere murdare, in locuri rau famate, cu chiriasi ciudati, in zonele cele mai marginase, de trebuie sa schimbi 4 metrouri sa ajungi la locul tau de munca , asta in cazul in care ai unul :D .
Asadar eu, merg la o agentie sa-mi caut camera, dau £100 comision, ca sa fiu sigura ca o sa-mi gasesc camera mult dorita, in zona vruta de mine, primesc cateva camere, la niste preturi exorbitante, in zone indepartate de centru, dupa ce irosesc o saptamana mergand sa vad camere, ma inscriu pe un site, unde trebuie sa platesti o taxa ca sa poti vedea datele de contact a celor care posteaza, dupa ce fac si asta, incep sa trimit mesaje in stanga si in dreapta, la anunturile care mi se pareau mie acceptabile.
Mi-am dorit sa-mi gasesc o camera draguta si confortabila, si am rugat Universul sa ma ajute, iar dupa alte 3 zille imi gasesc camera mea, intr-un apartament dintr-o zona mai mult decat buna a Londrei. ( am incercat sa evit nordul, estul si sudul Londrei, sunt sigura ca e frumos si acolo, dar nestiind zonele, am preferat a raman in zona in care locuiam de aproape un an de zile, urasc schimbarile, poate de asta ).
Da, acum ma simt ca in serialul New Girl :))), pentru ca, nu sunt doar * the new girl*, ci chiar *the only girl*, partea comica e ca nici nu ii vad la fata pe ceilalti din casa, doar in dimineata asta pe la 9am auzeam prin somn, cum cineva isi gatea micul dejun, intr-o tigaie cu mult ulei, fara sa fi pus un capac, doar ca nu am inteles de ce manca prajit asa de dimineata? Faptul ca acel ceva din tigaie sfaraia si pocnea, de auzeam din camera mea, nu m-a deranjat asa de mult, dar cand alarma de incendiu a inceput sa urle atat de melodios la o ora atat de matinala, iar o mireasma de ceva ars, facut scrum, a ajuns si in camera mea, asta nu a mai fost chiar asa imbucurator.
Acum, de ceva vreme, aplic pentru job-uri, sper sa ma sune cineva pana la urma, ca e foarte plictisitor sa stai, si stresant sa nu ai de munca, m-am uitat la sute de filme pana acum, pana la 4 dimineata, fac curat zilnic in camera, mut o masuta dintr-un colt in altul al camerei nestiind exact unde s-ar potrivi cel mai bine, dorm pana la amiaza, mi-am umplut congelatorul cu inghetata, si treptat, treptat incep sa renunt la cafea.
Ma intreb ce ar trebui sa fac in situatia data: sa ma bucur sau sa intru in panica si sa plang ?!
P.S. Sau poate am fost data afara, pentru ca aveam o foaie lipita pe perete, pe care scria: * Once you make a
decision, the universe conspires to make it happen.*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu