Chiar ne pasa de altii, asa cum vrem sa pretindem?
De cate ori trecem pe langa oameni si nu ne uitam la ei? Ni se intampla adesea sa ignoram, si cu toate acestea continuam sa mergem zilnic pe langa sute de oameni, fara sa ne pese de ei, dar la final, nu e o nepasare fata de lume, ci una fata de noi.
Inca de mici catalogam oamenii ( cum spune englezul, suntem bully...o sa scriu candva si despre aceasta indeletnicire a unora, dusa la statutul de arta, din pacate), pentru ca asa vedem pe cei din jurul nostru ca fac, si de ce sa nu o facem si noi?
Ti-a pasat vreodata cum se numeste femeia de servici, postasul, portarul, copilul imbracat saracacios de la scara vecina, etc? Le stii povestea oamenilor de pe strada ta, viata ta, anturajul tau?
Daca NU, atunci de ce judeci sau esti ignorant? Chiar crezi ca asta e modul de a schimba ceva, sau mai bine spus, crezi ca evolutia ta nu e importanta, incat trebuie sa te opresti mereu si sa judeci?
Mi s-a intamplat odata sa ma intalnesc dupa ani de zile cu o persoana care am cunoscut-o adolescenta fiind, cand inca mai credeam ca Andre si 3SE inseamna fericirea suprema. Si m-a surprins modul cum am vorbit, si totodata modul in care am fost judecata ca nu am mai dat nici un semn de viata, de parca as fi fost un copil de 5 ani. Si pe un copil de 5 ani il respecti, dar cand ne intalnim cu oameni dupa ani de zile, incercam sa ne raportam la prezent si nicidecum la trecut, sa vezi ca cel din fata ta nu mai e un adolescent, ci un adult, un regizor care isi regizeaza propria viata si nu doar un actor care joaca in alta piesa.
Nu se mai foloseste vocabularul de adolescent : *Ce faci fata, da' nu ai mai dat nici un semn de viata, etc, etc*. Am putea in prima instanta sa-l intrebam pe celalalt cum o mai duce, ca poate de cand nu l-ai mai vazut au trecut anii peste el, la fel si problemele, bucuriile, temerile, si deja acel om este cu totul diferit, este un alt om fata de ce stiai tu. El nu a stagnat in punctul B unde era in urma cu 2 ani, ci a trecut prin tot alfabetul in acest timp, si e impropriu sa-l intrebi * Ce ai mai facut in B? * cand mai corect este sa il rogi sa-ti explice alfabetul in viziunea lui.
Iar uneori ai sa ramai surprins ca unii au trecut prin tot alfabetul si acum invata unul nou, iar tu ai ramas in acelasi punct sau chiar ai regresat.
Daca la englezi ma supara politetea lor falsa, folosind de 150 de ori pe zi *thank you*, si de alte 200 ori *sorry*, la noi ma supara faptul ca ne bagam in viata cuiva, desi nu are nevoie de noi, judecam, desi nu suntem perfecti, nu acceptam, desi vrem sa fim acceptati.
Iubesc sa cred ca acum adulti fiind, vedem lumea de la alt nivel, nu la unul social ma refer, ci unul spiritual, iar ceea ce suntem se vede in caracterul fiecaruia, in seninatatea din privire, in zambet si gesturi.
De ce ne dorim sa fim oameni simpli, cand putem sa fim extraordinari?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu