Frumusetea vazuta de mine....

    Si gata vacanta, am revenit de ieri pe meleagurile Angliei, dupa cateva zile de vacanta in draga mea Romanie. Dupa cum spuneam intr-o postare mai veche, in prima zi de Paste trebuie sa trec un deal, si m-am tinut de promisiune, am revenit cu poze ca sa va arat dovada, desi vroiam sa gasesc floarea Pastelui, nu am gasit-o,( trebuie sa recunosc ca nu am ajuns pe dealul unde mergeam mereu, si poate de asta), dar in schimb am fotografiat alte frumuseti ale naturii, care imi incanta sufletul si privirea.

   E atata frumusete acolo, incat am putea scrie poezii si romane pentru fiecare fir de iarba, broscuta sau buburuza, si cu toate astea uitam de ele mereu.

Nu te vinde pe doi bani multimii, pune un pret pe ceea ce esti, pentru ca esti unic!

   Poate o sa va intrebati, de ce scriu, si daca scriu, aplic si eu cele scrise de mine, sau sunt o persoana devoratoare de fictiune?

   Intotdeauna scriu, dupa ce aplic, dupa ce traiesc o experienta, tot ce scriu este simtit de mine, e parte din mine.

  Mult timp mi s-a spus ca nu sunt buna ( cu ani in urma) , ca nu corespund unor standarde, si pot spune ca atunci chiar imi pasa de ceea ce credeau altii, si imi doream sa ma fac placuta, sa fiu acceptata. Pana cand, intr-o zi, am hotarat sa nu mai ascult de altii, sa ascult de mine si DOAR de mine. Nu fac asta din orgoliu, ci pentru  ca EU sunt singura persoana care imi vrea binele cu adevarat.

Cine a facut acele standarde? Societatea? Daca standardele sunt create de alti oameni, de ce sa nu-mi creez propriile standarde, reguli?

    Nu detin nici o potiune magica, sau o harta secreta dupa care sa ma ghidez in viata, ci doar mult autocontrol, ratiune, respect, munca, dorinta de evolutie, inca mai lucrez la capitolul  toleranta. Cel mai greu mi se pare sa iti constientizezi defectele, dar odata ce ai constientizat, incepe procesul de indreptare, care este uneori torturant. 

   Acest proces este dificil, implica multi factori, multe decizii, multe responsabilitati, inseamna meditatie, autocunoastere, inseamna sa te indepartezi de oameni.....pentru a te cunoaste pe tine. 

   Sa nu fii niciodata ceea ce nu vrei sa fii, sa fii mereu doar tu. Sa citesti, sa inveti, sa triezi oameni si locuri, daca vrei sa ai o evolutie spirituala.  Cand esti inconjurat de oameni multi, devii parte din ei, ai tendinta sa copii, sa devii uniform, sa devii comun, iar toate astea nu ma caracterizeaza pe mine. Cand esti inconjurat de oameni mici , devii un om mic.

   Sa iti controlezi mintea, sa iti testezi limitele, sa raspunzi provocarilor, sa fii curios, sa sa nu-ti fie teama de necunoscut, sa iubesti sa muncesti, pentru ca muncind, ai alte principii dupa care te ghidezi, doar muncind ai puterea de a-ti controla mintea si sufletul, sau mai bine spus le vei avea pe toate trei in echilibru. Doar fiind ocupat, inveti sa evaluezi lucrurile la justa lor valoare. 

 Nu-ti judeca parintii niciodata, fii mai bun decat ei, daca poti. Am norocul sa am cei mai speciali parinti, cei mai rationali oameni din cati stiu, si cei mai muncitori, doi copii care din nimic au creat universul meu, care fara sustinere, dar cu credinta in ei, ne-au educat, ne-au indrumat, ne-au sustinut. ( ai mei erau copii cand s-au cunoscut), si daca este ceva ce-mi doresc in viata mea, este sa fiu mai buna decat ei, sa fac mai multe, pot spune ca inca n-am facut nici 5% din ce au facut ei pentru noi. Am invatat de  la tata ca si atnci cand stai, trebuie sa faci ceva. 

Daca vrei sa fii bogat, nu o sa iti dau banii mei, ci o sa te  invat cum sa ii castigi chiar tu. Daca vrei sa ai, invata sa oferi mai mult. Daca vrei sa fii fericit nu asculta de altii, ci asculta de tine, iar cel mai important, *traieste in prezent*!

 Avand in vedere ca blogul meu nu este cu tematica spirituala/ psihologica, nu stiu cum o sa fie vazuta aceasta postare. Sunt pasionata de spiritualitate, credinta, psihologie, reiki, dar nu o sa intru in detalii, pentru ca e o parte din mine pe care nu o sa o povestesc aici pe blog. E acel ceva care il pastrez doar pentru mine, dar il   mentionez,  pentru ca mi-as dori ca oamenii sa inteleaga rostul vietii. 

    Am sa postez o melodie care imi descrie starea de spirit care o am acum. O melodie care ma caracterizeaza. O melodie frumoasa, cantata de un om mare.

De ce ne dorim sa fim oameni simpli, cand putem sa fim extraordinari? :*

    

 Chiar ne pasa de altii, asa cum vrem sa pretindem?   

   De cate ori trecem pe langa oameni si nu ne uitam la ei? Ni se intampla adesea sa ignoram,  si cu toate acestea continuam sa mergem zilnic pe langa sute de oameni, fara sa ne pese de ei, dar la final, nu e o nepasare fata de lume, ci una fata de noi.

   Inca de mici catalogam oamenii ( cum spune englezul,  suntem bully...o sa scriu candva si despre aceasta indeletnicire a unora, dusa la statutul de arta, din pacate), pentru ca asa vedem pe cei din jurul nostru ca fac, si de ce sa nu o facem si noi?

   Ti-a pasat vreodata cum se numeste femeia de servici, postasul, portarul, copilul imbracat saracacios de la scara vecina, etc? Le stii povestea oamenilor de pe strada ta,  viata ta,  anturajul tau? 

  Daca NU, atunci de ce judeci sau esti ignorant? Chiar crezi ca asta e modul de a schimba ceva, sau mai bine spus, crezi ca evolutia ta nu e importanta, incat trebuie sa te opresti mereu si sa judeci?  

      Mi s-a intamplat odata sa ma intalnesc dupa ani de zile cu o persoana care am cunoscut-o adolescenta fiind, cand inca mai credeam ca Andre si 3SE inseamna fericirea suprema. Si m-a surprins modul cum am vorbit, si totodata modul in care am fost judecata ca nu am mai dat nici un semn de viata, de parca as fi fost un copil de 5 ani. Si pe un copil de 5 ani il respecti, dar cand ne intalnim cu oameni dupa ani de zile, incercam sa ne raportam la prezent si nicidecum la trecut, sa vezi ca cel din fata ta nu mai e un adolescent, ci un adult, un regizor care isi regizeaza propria viata si nu doar un actor care joaca in alta piesa. 

 Nu se mai foloseste vocabularul de adolescent : *Ce faci fata, da' nu ai mai dat nici un semn de viata, etc, etc*. Am putea in prima instanta sa-l intrebam pe celalalt cum o mai duce, ca poate de cand nu l-ai mai vazut au trecut anii peste el, la fel si problemele, bucuriile, temerile, si deja acel om este cu totul diferit, este un alt om fata de ce stiai tu. El nu a stagnat in punctul  B unde era in urma cu 2 ani, ci a trecut prin tot alfabetul in acest timp, si e impropriu sa-l intrebi * Ce ai mai facut in B? * cand mai corect este sa il rogi sa-ti explice alfabetul in viziunea lui. 

  Iar uneori ai sa ramai surprins ca unii au trecut prin tot alfabetul si acum invata unul nou,  iar tu ai ramas in acelasi punct sau chiar ai regresat. 

Daca la englezi ma supara politetea lor falsa, folosind de 150 de ori pe zi *thank you*, si de alte 200 ori  *sorry*, la noi ma supara faptul ca ne bagam in viata cuiva, desi nu are nevoie de noi, judecam, desi nu suntem perfecti, nu acceptam, desi vrem sa fim acceptati. 

Iubesc sa cred ca acum adulti fiind, vedem lumea de la alt nivel, nu la unul social ma refer,  ci unul spiritual, iar ceea ce suntem se vede in caracterul fiecaruia, in seninatatea din privire, in zambet si gesturi. 

De ce ne dorim sa fim oameni simpli, cand putem sa fim extraordinari?

Leonard Cohen - In My Secret Life HD