Am fost ocupata cu organizarea vietii mele, am incercat sa scap de oameni si situatii nedorite si mi-a luat cam jumatate de an sa-mi fac curaj sa duc la bun sfarsit planul meu. E usor sa-ti propui sa schimbi ceva dar mai greu este sa duci la implinire acel plan. Masuratori , calcule, teorii, planuri peste planuri si n. decizii de luat si doar un singur om care trebuie sa hotarasca.
Da- un singur om care trebuie sa stie cel mai bine dintre toti ce este prioritar pentru mine, sa stie ce sa faca mai departe, un singur om care este responsabil pentru fericirea mea, un singur om care ma vrea implinit, care chiar si atunci cand dorm imi planuieste viitorul, un singur om care nu ma va dezamagi niciodata si-mi va fi alaturi in cele mai bune sau rele momente. Un singur om- EU.
Si uite asa cu mine de mana am incercat sa-mi fac drum prin necunoscut si sa schimb lucruri care trebuiau schimbate de multa vreme.
In momentele cand incercam sa lucrez la ceea ce doream sa am pe viitor imi dadeam seama ca nu sunt curajoasa, ca nu am acea dezinvoltura sa iau decizii directe, fara ocolisuri, fara sa-mi pese de oameni, ca mereu analizam un lucru, gest, cuvant pana la nivel de molecula si atunci m-am intrebat de ce?????? De ce trebuie sa fiu asa ? De ce trebuie sa analizez totul? De ce trebuie sa iau in calcul toate trairile altora? De ce trebuie sa-mi pese de unii ooameni? De ce nu pot fi transanta si sa spun direct cuiva ce gandesc? De ce mereu trebuie sa fie greu sa spun STOP?
Cand toate intrebarile astea si-au facut loc in mintea mea- mi-am dat seama ca sunt cam nefericita, si atunci trebuia sa fac ceva doar pentru mine.
Mereu m-am acuzat ca sunt o persoana slaba - si da recunosc ca sunt- ma gandesc mai mult la altii si mai putin la mine, dar treptat am inceput sa fiu mai egoista. Sa ma pun pe mine pe primul loc, sa-mi dau atentia necesara mie, sa nu ma mai intereseze de X si Z, ca sunt 100% sigura ca atunci cand ei pleaca acasa la ei nu se gandesc la mine.
Si atunci am inceput operatiunea * egoista*, o operatiune pe care o recomand la toti. Este mai usor sa-mi focalizez toata atentia asupra mea si sa fac ceva productiv pentru mine decat sa-mi focalizez atentia asupra a 10 persoane care sa nu inteleaga nimic din ceea ce le spui si nici sa nu-si doreasca sa faca ceva prntru ei iar la sfarsit sa nu am timp nici pentru mine. E mai simplu ca atunci cand o situatie nu-ti convine sa pleci fara sa regreti, si sa nu crezi ca daca stai ceva se va schimba. E mai usor sa tai raul de la radacina, asa cum spune o vorba din popor, decat sa ai iluzia ca odata ce ceva nu merge bine pe parcurs va fi numai lapte si miere si sfarsitul va fi cu Happy End.
Atat timp cat fiecare dintre noi va lucra la propria fericire si implinire ( spirituala, profesionala, personala etc ) nimeni nu va mai avea nevoie de ajutor, dar uite ca trebuie sa treaca ceva timp sa intelegem care sunt cu adevarat acele elemente care ne completeaza si pana sa gasim un indiciu ratacim ca niste somnambuli prin propria viata.
Uneori uitandu-ma in oglinda imi vine sa-mi trag palme ca las timpul sa treaca, ca las oameni sa ma foloseasca, ca las pe altii sa decida pentru mine, ca nu am curaj sa fiu EU, ca nu am taria sa spun GATA, ca nu ma apreciez pentru ceea ce sunt, ca.......
Si atunci am hotarat sa am ca tema de Doctorat - Viata- un mister pentru pamanteni. :)):))):)))) si poate doar asa o sa-mi depasesc statutul somnambul.
"E timpul sa traiesti viata pe care ti-ai imaginat-o."-Henry James
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu