E seară , e târziu și-mi las gândurile să
zboare. Îmi vin amintiri despre locuri și oameni, despre fericire și tristețe...despre
copilarie și adolescență..despre mine și alții. Stau în camera mea și citesc presa, presa de Iași, orașul unde
am petrecut 8 ani, ani plăcuți, ani cu miros de castani, de tei de bucurie și
deziluzie.
Acum sunt în Anglia, țară unde am ales să
vin, în Winchester...oraș care m-a ales el pe mine, oraș frumos, istoric și
misterios. La o distanță atât de mare de Iași..acum am cele mai clare gânduri,
cele mai sincere trăiri, despre ce înseamnă România pentru mine, dar nu în
ultimul rând despre ce înseamnă Moldova cu locurile ei frumoase.
Mă bucur când citesc în presă despre realizarile
ieșenilor, da sunt o fană a Iașului-capitală a Moldovei- mă mândresc că sunt
moldoveancă, că știu mulți moldoveni , educați, talentați, dedicați, sinceri,
frumoși și mărinimoși. Sunt aici dar nu am uitat de unde am plecat și nu aș
putea pretinde că sunt din altă parte a țării doar că pentru unii nu sună bine
Moldova.
În momentul în care
întâlnești români în altă țară prima întrebare este “dar de unde ești?”……după
ce le spui de unde ești se aude un “aaaa ești moldoveancă” și pentru unii rămâi
moldoveanca/ moldoveanul. Cu unii români
legi prietenii foarte frumoase, cu altii schimbi doar impresii sau cei orgolioși
te evita fără să-ți de o șansă să te cunoască.
Dar lăsând la o parte toate aceste aspecte care țin de
proveniență fiecăriua, cred că cel mai important lucru este să nu uiți să fii
om, să știi să accepți și să te adaptezi, pentru că cel mai rău este să fii
singur într-o țară în care ospitalitatea lasă de dorit.
Deci sunt fericită că văd lucruri frumoase despre Iași și
recunosc că aștept cu nerăbdare să vizitez Palas-ul și pasajul de la Hala
Centrală , dar până atunci îmi * clătesc * ochii uitându-mă la pozele postate
pe facebook de alții.
P.S. Dacă în țară eram mai inspirată și postam mai des pe
blog, acum trebuie să recunosc că am inspirație , doar că nu mai am timpul
necesar să stau la pc, iar când stau fac lucruri care nu necesită un grad mare
de concentrare. :*:*:*:* J)J)
Pentru cei care doresc să arunce o privire asupra Iașului postez trei link-uri cu trimitere la ce înseamnă frumosul la Iași.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu