De multe ori mi se intampla sa caut amintiri....sa ascult cate o melodie veche, sa ma uit la niste poze vechi sa scotocesc prin dulap dupa vreo cutie uitata de vreme cu nimicuri in ea, dar cu valoare pentru mine.
Nu stiu cati dintre noi recunoastem, dar eu pot spune cu sinceritate ca-mi este dor de noi asa cum eram inainte. Imi aduc aminte si acum cand eram copil de 4-5 ani, si cum fugeam de la gradinita acasa, ca-mi era dor de mama si ma gaseau vecinii pe presul de la usa..:)) gradinita fiind la 20 m de blocul nostru ( sa mentionez ca am fost nevoita sa merg la cresa de la 2 ani, ca nu statea mama acasa sa creasca copilul decat 3-4 luni ). Cum ma jucam in fata blocului cu vecinii si cel mai inspaimantator joc pentru mine era *Omul negru*....este ora 2 omul negru n-a venit, este ora 3 omul negru n-a venit, este ora 4 omul negru a sosit...=)) credeam ca o sa mor daca ma prinde omul negru si fugeam cat ma tineau picioarele, nu stiu cati dintre voi isi amintesc acest joc, cert este ca mi-a marcat copilaria. Sau cum jucam ata/ elasticul/sfoara etc...cu fetele si stateam o zi intreaga afara sarind ca nebunele de pe un picior pe altul uitand de timp si foame, sau cand ne jucam de-a doctorul si aveam un pacient care statea pe o masa si un doctor cu 2 asistente ii faceau control medical, si ca sa parem credibili ne faceam cateva vanatai cu carioca si cateva zgarieturi cu pixul rosu, iar pe rand toti deveneam pacienti si doctori..:)):)).
Eu de firea mea am fost mai curioasa/ obraznica/ baietoasa.....dar pentru mama un copil ghidus..si tin minte si acum ca era iarna si sora mea Iulia se uita la tv iar eu nu aveam stare ( mama si tata erau la servici si nu le era frica sa ne lase singure in casa )...si eu ca sa-mi fac de lucru am deschis frigiderul, am luat un pachetel cu vopsea pentru oua de paste , am mers la baie si mi-am colorat unghiile cu acea vopsea si ca sa par mai cool m-am dat si cu *ruj* tot din vopsea de oua...reusind sa o ademenesc si pe sora mea... ne-am admirat noi vreo 10 minute in oglinda ...:)):)), partea rea a venit cand a trebuit sa ne demachiem si am realizat ca doar cu apa nu se duce..si ne-am spalat cu detergent pe fata, iar ca sa nu murdarim prosopul am hotarat tot EU sa luam o camasa de-a tatei sa ne stergem, pe care categoric am reusit sa o coloram toata, iar ca mama sa nu o gaseasca am ascuns-o in cel mai secret loc...in masina de spalat. Nu mai are rost sa spun ce a urmat cand a venit mama acasa. Mereu reuseam sa o corup pe sora mea sa faca cate o prostie..ea fiind mai mare decat mine..:)). Parintii mei lucrau atunci in 2 schimburi si se intampla uneori sa fie amandoi in schimbul doi si noi sa stam singure acasa, iar intr-o seara eu dormeam si sora mea se uita la tv, aveam pe atunci un televizor mic Sport, iar doua dintre butoane au sarit asa din senin si sora mea s-a speriat si a inceput sa planga, eu trezindu-ma intre timp, am constatat gravitatea problemei si am hotarat de comun acord ca cea mai buna solutie este sa reparam televizorul ca sa nu afle parintii. Am mers in bucatarie si am luat ustensilele si cum era de asteptat eu fiind mai *curajoasa* am hotarat ca eu sunt meseriasul iar sora mea salahorul, sora mea tinea butonul si eu dadeam cu ciocanul de zori sa fixez butonul la loc.=)) norocul nostru ca nu am dat cu ciocanul in ecran, iar partea rea este ca nu am reusit sa-l reparam sub nici o forma , dar credeti-ma am incercat cam vreo jumate de ora. =)), cand sora mea a vazut ca nu pot repara tv-ul am inversat rolurile.:D.
Eu de firea mea am fost mai curioasa/ obraznica/ baietoasa.....dar pentru mama un copil ghidus..si tin minte si acum ca era iarna si sora mea Iulia se uita la tv iar eu nu aveam stare ( mama si tata erau la servici si nu le era frica sa ne lase singure in casa )...si eu ca sa-mi fac de lucru am deschis frigiderul, am luat un pachetel cu vopsea pentru oua de paste , am mers la baie si mi-am colorat unghiile cu acea vopsea si ca sa par mai cool m-am dat si cu *ruj* tot din vopsea de oua...reusind sa o ademenesc si pe sora mea... ne-am admirat noi vreo 10 minute in oglinda ...:)):)), partea rea a venit cand a trebuit sa ne demachiem si am realizat ca doar cu apa nu se duce..si ne-am spalat cu detergent pe fata, iar ca sa nu murdarim prosopul am hotarat tot EU sa luam o camasa de-a tatei sa ne stergem, pe care categoric am reusit sa o coloram toata, iar ca mama sa nu o gaseasca am ascuns-o in cel mai secret loc...in masina de spalat. Nu mai are rost sa spun ce a urmat cand a venit mama acasa. Mereu reuseam sa o corup pe sora mea sa faca cate o prostie..ea fiind mai mare decat mine..:)). Parintii mei lucrau atunci in 2 schimburi si se intampla uneori sa fie amandoi in schimbul doi si noi sa stam singure acasa, iar intr-o seara eu dormeam si sora mea se uita la tv, aveam pe atunci un televizor mic Sport, iar doua dintre butoane au sarit asa din senin si sora mea s-a speriat si a inceput sa planga, eu trezindu-ma intre timp, am constatat gravitatea problemei si am hotarat de comun acord ca cea mai buna solutie este sa reparam televizorul ca sa nu afle parintii. Am mers in bucatarie si am luat ustensilele si cum era de asteptat eu fiind mai *curajoasa* am hotarat ca eu sunt meseriasul iar sora mea salahorul, sora mea tinea butonul si eu dadeam cu ciocanul de zori sa fixez butonul la loc.=)) norocul nostru ca nu am dat cu ciocanul in ecran, iar partea rea este ca nu am reusit sa-l reparam sub nici o forma , dar credeti-ma am incercat cam vreo jumate de ora. =)), cand sora mea a vazut ca nu pot repara tv-ul am inversat rolurile.:D.
La cutremurul din 30-31 mai 1990 care a fost de 6,7 grade, il tin minte pe cel de ziua , eu cu Iulia eram in casa toti vecinii iesisera in strada si se uitau la bloc, mama si tata la servici, iar tata a venit intr-o fuga acasa ca vada daca suntem bine , iar noi copii fiind ( eu aveam 4 ani,sora mea 6 ani) i-am povestit tatei ca blocul s-a clatinat/miscat ca s-a izbit un tractor in el si toti vecinii erau speriati. Am foarte multe amintiri de cand eram mica unele amuzante , altele interesante - dar cel mai frumos este ca mereu o sa povestesc cu drag despre copilarie.
Sa nu uit sa mentionez batutul covoarelor era un ritual la care participau toti copii de la blocurile vecine si ne ajutam reciproc.
In fiecare iarna mergeam cu ai mei la sanuis, adica eu si sora mea si cu parintii ( atunci parintii mei aveau doar 2 copii-acum suntem 4 copii), ieseam la sanius pe dealul Cotnariului ( cine stie localitatea stie sigur si dealul). Partea frumoasa era ca la sanius patricipau aproape toate familiile cu copiii lor, cel mai bun loc era trotuarul si se formau trenulete de cate 3-4 sanii cu oameni nebuni care urlau, radeau si se bucurau de iarna. Stateam cu totii pana tarziu prin zapada imbujorati si fericiti ca e zapada, indiferent ca a doua zi era scoala sau servici sau ca trebuia sa stam la coada la butelie sau carne...pentru noi era o sarbatoare, toti savuram momentul. Toata ziua stateam pe afara cu alti copii incercand sa invatam lucruri noi, sa descoperim locuri noi, nu eram separati pe n clase sociale, toti imparteam o bomboana sau paduchii, nu stiam noi de dusmanie sau rivalitate.....nimic nu ne tinea in casa, doar poate vreo pedeapsa.
Eu si sora mea aveam cheia de la usa pusa pe un snur si o tineam la gat...da am fost generatia cu cheia la gat.....si uneori o mai pierdeam pe afara ...si atunci se intampla sa stam in casa ca mama si tata ne pedepseau ....dar pentru mine nu era nici o plictiseala, ma urcam pe dulap si imi petreceam acolo o parte din timp, descoperind lucruri interzise....,acolo mama punea lucrurile la care noi nu aveam voie sa ajungem..in special cosmetice...dar pentru mine nu era o dificultate sa escaladez 2 scaune...mai greu era cand trebuia sa cobor, ca-mi era teama si uneori ma gasea mama pe dulap colorata.. ..:)):)). Eram abonati la revista Soimii Patriei si mereu trebuia sa demonstram ca avem revista, iar la gradinita ne invata ca tatal nostru e Ceausescu.
In iarna anului 1990 parintii au cumparat oua de la magazin nestiind ca sunt vechi, tata a descoperit asta cand era in pauza de masa la servici, a venit acasa sa ne anunte sa nu le mancam , dar deja era prea tarziu si asa uite-ma pe mine si pe sora mea lovite de o hepatita, eu pe atunci aveam 4 ani si sora mea 6 si tinem minte si acum cum am ajuns la spital la izolare pentru 20 de zile, in spital alta nebunie, multi copii obraznici dar si asistente nebune, care daca vedeau ca suntem mai orbaznici ne dezbracau de pijama si o aruncau la cosul de gunoi ( in spital singurele haine purtate erau pijamalele), astfel erai nevoit sa stai in pat toata ziua pentru ca erai in costumul lui Adam si desi eram mici ne era rusine si noua. Era o placere pentru noi sa mergem din 6 in 6 ore sa dam probe de sange si urina...urlam cat ma tineau plamanii cand vedeam seringa si moaca acra a unei asistente, sa nu mai spun ca mancarea era rea si mereu o puneam la cos ca sa nu ne certe bucataresele ca nu mancam sau uneori o mancam plangand.:)):))
Aceste amintiri plus multe altele sunt pana in 1993 cand inca mai eram pe meleagurile Cotnariului, nu pot spune ca sunt amintiri extaordinare, nu se pot compara cu amintirile altora...nu mergeam la piscina si nu ma jucam pe Ipad, pe atunci si telefonul fix mi se parea o inventie de neinteles, doar ca cele povestite au fost parte din viata mea, au insemnat mult pentru mine, am simtit copilaria altfel, toti eram la fel ...dar eram fericiti in nestiinta noastra. Nu mi-am pierdut timpul in fata tv-ului, nu mi-am irosit timpul de joaca stand la PC...am alergat, am ras si am plans...am fost un copil fericit. Din 1993 incepe alta etapa din viata mea....parasind Cotnariul , mutandu-ne in alta localitate Iosupeni ( tot com. Cotnari)...si de aici pot spune ca incepe viata mea de calator.
Eu si sora mea aveam cheia de la usa pusa pe un snur si o tineam la gat...da am fost generatia cu cheia la gat.....si uneori o mai pierdeam pe afara ...si atunci se intampla sa stam in casa ca mama si tata ne pedepseau ....dar pentru mine nu era nici o plictiseala, ma urcam pe dulap si imi petreceam acolo o parte din timp, descoperind lucruri interzise....,acolo mama punea lucrurile la care noi nu aveam voie sa ajungem..in special cosmetice...dar pentru mine nu era o dificultate sa escaladez 2 scaune...mai greu era cand trebuia sa cobor, ca-mi era teama si uneori ma gasea mama pe dulap colorata.. ..:)):)). Eram abonati la revista Soimii Patriei si mereu trebuia sa demonstram ca avem revista, iar la gradinita ne invata ca tatal nostru e Ceausescu.
In iarna anului 1990 parintii au cumparat oua de la magazin nestiind ca sunt vechi, tata a descoperit asta cand era in pauza de masa la servici, a venit acasa sa ne anunte sa nu le mancam , dar deja era prea tarziu si asa uite-ma pe mine si pe sora mea lovite de o hepatita, eu pe atunci aveam 4 ani si sora mea 6 si tinem minte si acum cum am ajuns la spital la izolare pentru 20 de zile, in spital alta nebunie, multi copii obraznici dar si asistente nebune, care daca vedeau ca suntem mai orbaznici ne dezbracau de pijama si o aruncau la cosul de gunoi ( in spital singurele haine purtate erau pijamalele), astfel erai nevoit sa stai in pat toata ziua pentru ca erai in costumul lui Adam si desi eram mici ne era rusine si noua. Era o placere pentru noi sa mergem din 6 in 6 ore sa dam probe de sange si urina...urlam cat ma tineau plamanii cand vedeam seringa si moaca acra a unei asistente, sa nu mai spun ca mancarea era rea si mereu o puneam la cos ca sa nu ne certe bucataresele ca nu mancam sau uneori o mancam plangand.:)):))
Aceste amintiri plus multe altele sunt pana in 1993 cand inca mai eram pe meleagurile Cotnariului, nu pot spune ca sunt amintiri extaordinare, nu se pot compara cu amintirile altora...nu mergeam la piscina si nu ma jucam pe Ipad, pe atunci si telefonul fix mi se parea o inventie de neinteles, doar ca cele povestite au fost parte din viata mea, au insemnat mult pentru mine, am simtit copilaria altfel, toti eram la fel ...dar eram fericiti in nestiinta noastra. Nu mi-am pierdut timpul in fata tv-ului, nu mi-am irosit timpul de joaca stand la PC...am alergat, am ras si am plans...am fost un copil fericit. Din 1993 incepe alta etapa din viata mea....parasind Cotnariul , mutandu-ne in alta localitate Iosupeni ( tot com. Cotnari)...si de aici pot spune ca incepe viata mea de calator.
Am atasat o poza cu modelul de tv pe care am incercat sa-l repar cu ciocanul, il mai am si acum si culmea este ca functioneaza.
