Timiditatea- un defect al oamenilor mari, tupeul-defectul oamenilor mici.(Maurice Coyaud)

    Iubesc cuvintele, regret uneori ca nu ma pot juca cu ele sa scriu mai frumos, si am un vocabular limitat din pacate. E un defect al meu, la care lucrez mereu sa il aduc la stadiu de calitate. Dar urasc oamenii care nu inteleg sensul cuvintelor, care folosesc mii de cuvinte pentru a transmite nimic. Imi este si greu sa scriu despre asta, dar trebuie sa o fac, pentru ca ma supara prea mult aceasta impertinenta  a unora de a arunca cuvintele fara a le gandi, fara a le simti, fara a le sti.

     Poate vi s-a intamplat de multe ori sa aveti amici care vorbesc doar ca le place sa-si auda vocea, nu pentru ca au ceva de transmis, sau pe de alta parte, poate ati cunoscut oameni care stau enigmatici intr-un colt de camera si urmaresc totul, fara a spune nimic. 

  Ei bine, eu fug de aceste categorii de oameni cat pot de tare. Nu-mi place sa stiu ca unul dintre amicii mei sta linistit, fumand o tigara apatic, si bea o bere calda, fara a face conversatie, ci doar studiaza pe fiecare ... e genul de om de care fug din prima, fara sa ma uit inapoi, nu l-as accepta in grupul meu de amici de fapt, pentru ca ma sperie, pentru ca sub acea masca de indiferenta clocoteste un nebun, un maniac, un om periculos. Poate suna dur, dar asta e realitatea. 

   De altfel nu-mi place sa stiu ca am oameni pe langa mine care arunca cuvintele, doar ca au vazut ei undeva pe cineva facand la fel, si li se pare cool. Oamenii care lauda in continuu, care folosesc mii de diminutive, doar, doar sa  impresioneaze....si de ei fug. 

   Mai rau este cand abia ai cunoscut un om si el vine cu o lista interminabila de diminutinve gen: scumpico. frumusico, simpatico, co, co, co, sufletel ??????? pe buneeeee!!!!!??????  deja simt ca trebuie sa ma ascund. Cum poti sa folosesti astfel de cuvinte cu un om pe care nici nu-l cunosti? Poate baietilor li se pare un mod frumos de a *agata* asa fetele, dar mie personal mi se pare ca isi arata *cartea de vizita* prea devreme si direct, o carte de vizita pe care o arunc la gunoi pe urma. 

     Deci ca sa ma fac inteleasa, cand dintr-un grup de oameni unul vine si incearca sa ma impresioneze cu * ce faci frumusico, dragutico?*, deja in mintea mea toate *beculetele* de avertizare se aprind, si desi el vorbeste, eu nu mai ascult nimic din ce mi se spune, nu ma mai intereseaza nimic din toata conversatia si nici nu ma va interesa prea curand.

    Poate am inceput sa urasc diminutivele inca din liceu, cand la ora de biologie  profesoara incepea * deschideti caietelele si notati cu creionasul .....* , sau poate sunt genul de om pragmatic si realist, care prefer faptele si nu cuvintele. 

   Da- recunosc, imi este greu sa laud pe cineva, sau mai bine spus rareori o fac, dar atunci o fac pentru ca acea persoana chiar merita lauda mea,  nu-mi place sa fiu lingusitoare si detest pe cei care o fac, sunt cel mai mare critic al meu, nu spun * te iubesc* ca pe * buna ziua*,  si nici nu astept sa mi se spuna. 

   Singurele persoane care pot folosi diminutive si cuvinte de alint cu mine, sunt cei care chiar ma cunosc, si familia, pe ei nu o sa ma supar niciodata daca fac asta , pentru ca stiu ca ceea ce au spus a fost si simtit in sufletul lor.

   Nu vreau sa par rea....dar ma deranjeaza ca unii cred ca diminutivele sunt fundamentul unei relatii...fie ea si de amicitie. Nu cuvintele conteaza - ci faptele, daca tu iti vinzi cuvintele asa usor,  inseamna ca doar atat ai de oferit, doar cuvinte, iar eu nu pun accent pe ele.

     Orice tip de relatie, amicitie, love, colegialitate, profesionala, etc etc, se bazeaza in primul rand pe : incredere dobandita prin fapte, respect datorat bunului simt si seriozitate, iar in toate astea cuvintele au rol de legatura, adica un rol secundar nu unul principal. 

  Si da- urasc diminutivele utilizate in mod excesiv.

Iar la final o poezie pe care o iubesc, * Criticilor mei* de Mihai Eminescu 

Multe flori sunt, dar puţine

Rod în lume o să poarte,

Toate bat la poarta vieţii,

Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înşirând cuvinte goale

Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă

Doruri vii şi patimi multe,

Ş-a lor glasuri a ta minte

Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii

Bat la porţile gândirii,

Toate cer intrare-n lume,

Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,

Pentru propria-ţi viaţă,

Unde ai judecătorii,

Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare

Că pe cap îţi cade cerul:

Unde vei găsi cuvântul

Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,

Care roade n-aţi adus -

E uşor a scrie versuri

Când nimic nu aï de spus.

*La urma urmei un text se scrie singur* - L.D. Clement

       Am abandonat ideea de a cauta o fraza perfecta pe net...cine sa o scrie? unde sa o gasesc? Dar revenind la niste carti dragi mie, intr-o zi am avut placuta surpriza sa gasesc ceea ce cautam, si da am uitat de ea, de acea carte frumoasa care citind-o prin *tineretile * mele, nu am fost atunci capabila sa ii inteleg sensul, sa-i inteleg mesajul dincolo de cuvinte. 

    Cand am inceput sa o recitesc ( inca nu am terminat-o de citit :D ), am avut o stare de beatitudine, sau mai exact :)))))...a fost ca si cand cineva mi-ar fi aruncat o galeata de apa rece in fata...si m-am speriat cat de tare ma regasesc in cele scrise acolo, sau poate nu neaparat ma regasesc, dar asa gandesc si eu, asa percep si eu viata, si e frumos sa vezi ca ideile tale despre viata au fost puse pe hartie, atat de armonios, cu mult timp in urma de alti oameni care au trait alte vremuri, alte experiente.  

   O sa va scriu un citat din Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde si o sa-l las pe el de data asta sa scrie pe blogul meu.      Enjoy it!

** - Lord Henry, chiar aveţi o influenţă proastă? Proastă pe cît spune Basil?

- Nu există ceva numit influenţă bună, domnule Gray. Toate tipurile de influenţe sunt imorale - imorale din punct de vedere ştiinţific.

- De ce?

- Pentru că a influenţa pe cineva înseamnă să-i dai propriul suflet. Cel influenţat nu mai gîndeşte cu propriile lui gînduri şi nu mai arde cu propriile-i pasiuni. Pentru el virtuţile nu mai sunt reale. Păcatele, dacă există într-adevăr păcate, sunt împrumutate. 

  El devine ecoul muzicii altcuiva, un actor care joacă un rol ce nu a fost scris pentru el. Scopul vieţii e dezvoltarea sinelui. Atingerea propriei naturi într-un mod perfect - iată pentru ce suntem aici, pe pămînt, fiecare dintre noi. 

   Azi, oamenii se tem de ei înşişi. Au uitat suprema datorie, datoria faţă de sine. Desigur că sunt caritabili. îi hrănesc pe cei flămînzi şi-i îmbracă pe cerşetori. Dar propriile lor suflete sunt flămînde şi sunt goi. Rasei noastre i-a dispărut curajul. Poate că niciodată nu l-am avut. Teroarea de societate, care stă la baza moravurilor, teroarea de Dumnezeu, care este secretul religiei — acestea sunt cele două lucruri care ne guvernează. Şi totuşi...

......................................................................................................................................

-Şi totuşi, continuă lordul Henry, cu vocea lui baritonală, melodioasă şi cu acea mişcare a mîinii, atît de caracteristică, pe care o avea şi în perioada etoniană, cred că omul ar trăi viaţa deplin şi total, dacă ar da formă fiecărui sentiment, expresie fiecărui gînd, realitate fiecărui vis - cred că lumea ar cîştiga un asemenea imbold proaspăt de bucurie încît am uita toate bolile medievismului şi, poate, ne-am întoarce la idealul elen.       Dar celui mai curajos dintre noi îi e frică de el însuşi. Mutilarea, proprie sălbaticului, îşi manifestă supravieţuirea tragică în negarea de sine care ne ruinează vieţile. Suntem pedepsiţi pentru refuzurile noastre.      Fiecare impuls pe care ne străduim să-l sufocăm ne stăruie în minte şi ne otrăveşte. Trupul păcătuieşte o dată şi a isprăvit cu păcatul, pentru că acţiunea este o formă de purificare. Nu rămîne nimic în urmă decît amintirea unei plăceri sau luxul unui regret, Singura modalitate de a scăpa de tentaţie este să-i cedezi. Dacă-i vei rezista, sufletul ţi se va îmbolnăvi de nostalgia unor lucruri pe care şi le-a interzis, de ceea ce legile lui monstruoase au făcut; să apară monstruos şi nelegiuit. 

  S-a spus că marile evenimente ale lumii se petrec în interiorul creierului. în creier, numai în creier se săvîrşesc marile păcate ale lumii ...*

 *****

    Si as putea sa va scriu toata cartea aici, dar poate cu timpul o parte dintre voi o sa o cititi, si o sa descoperiti ceea ce va lipseste, ceea ce nu intelegeti si atunci o sa fiti mai VOI. .

  

    "Moartea nu inseamna nimic, insa a trai infrant si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi." -Napoleon Bonaparte

La rascruce de ......ganduri....

    Si cum zilele astea nu prea aveam inspiratie sa scriu ceva pe blog, adica subiecte sunt multe, doar ca m-a cam prins melancolia, si nu vroiam sa-mi stric sirul gandurilor mele melancolice cu vreo postare rautacioasa ( asa cum am cam facut in ultimul timp :D ), ma gandisem sa caut vreo fraza frumoasa pe internet si sa o postez.

    O fraza care nu-mi apartine, dar in care mi-as fi dorit sa ma regasesc, o fraza care ar fi exprimat mai bine ceea ce simteam eu, pentru ca eu uneori sunt incapabila sa ma exprim asa cum mi-as dori ( asta sa ramana intre noi :D). Mi-ar fi placut sa gasesc acea definitie, propozitie, maxima, fraza cum s-o numi ea, care sa reflecte gandurile mele, fara sa fiu nevoita sa mai adaug nici un punct. 

    Dar nu am gasit-o, am inceput sa citesc cateva maxime, cateva citate celebre...dar nici una nu a fost pe gustul meu, sau poate eu nu sunt pe gustul lor, nu ma regaseam in nici una, sau poate nici eu nu stiam cu exactitate dupa ce ma uitam. Ce vroiam sa gasesc? 

Fraza trebuia sa aiba acel ceva care m-ar fi facut sa tresar si sa plang, da...pare comic, imi doream sa plang, pentru ca uneori mai si plangem. 

     Mi-am dat seama ca indiferent cat de mult m-as fi gandit, nu as fi reusit sa scriu o propozitie frumoasa care sa insumeze toate trairile mele. E de ras, sa vezi ca nu esti capabil sa scrii ceva frumos in care nici  tu sa te regasesti, si am fost nevoita sa dau o cautare pe goolge pentru asta. Si chiar eu,cea care critic tot ce mi se pare anormal, sa ma vad in incapacitatea de a nu reusi sa tastez ceva bun?  Rusinica sa-mi fie! 

    Pana o sa pot crea ceva de calitate...m-am pus pe citit...ca doar asa imi mai ridic si eu moralul si-mi imbunatatesc vocabularul, dar nu va ganditi ca m-am apucat sa citesc enciclopedii sau carti de stiinta, ci beletristica :D :P. Cu o cafea langa mine si cu o carte in mana stau si ma * cultiv*, pana imi vin idei noi. :)))

    

     Daca de maine ar disparea toate cartile...m-as apuca de scris eu unele doar, doar sa nu dispara si una din placerile vietii....misterul.

    

   

     

"Pamantul e singurul loc in care se poate crea Paradisul"(O.Paler - "Viata pe un peron")

   Niciodata nu am vorbit despre religie....e un subiect delicat, personal si mereu am crezut ca religia nu trebuie vorbita ci simtita. M-am nascut intr-o familie de ortodocsi 100%,  parintii mei locuiesc intr-o localitate cu populatie predominant catolica. Oarecum sunt invatata cu ambele religii si cu toate astea imi urmez religia mea. Nu judec religia altora, si nu justific in fata nimanui religia mea. 

   Parintii ne-au invatat mereu ca trebuie sa respectam cele 10 porunci, aveam chiar si un ritual sa mergem la biserica in fiecare duminica sau sarbatoare iar cand nu mergeam ne mai puneau sa cititm evanghelia din duminica respectiva din Biblie. 

   Imi placeau slujbele de Prohod, Inviere, Craciun erau mai speciale si sunt mai speciale pentru mine si acum. Niciodata nu am fost obligata sa citesc Biblia, ea trebuie citita atunci cand simti ca o poti intelege si ai timp sa te ocupi cu adevarat de lecturarea ei. Niciodata nu am fost obligata sa tin posturile.....parintii fiind foarte permisivi la acest capitol, mai ales cand eram la scoala mama mereu ne spunea ca scoala ne consuma multa energie si trebuie sa mancam normal daca vrem sa putem invata. In schimb am fost indrumati ca si copii sa invatam rugaciunile : Psalmul 50, Tatal Nostru, Crezul, Visul Maicii Domnului, si alte rugaciuni pentru copii. 

    Dar mai presus de RELIGIE e CREDINTA.....religia e ceva ce nu poti alege, te nasti intr-o religie si trebuie sa o urmezi ca face patre din tine ca individ, in schimb credinta ta o poti influienta.
   NU trebuie confundati acesti doi termeni. 

   Nu trebuie sa-ti schimbi religia daca ceva nu mai merge cum ai vrea, ci credinta ta...adica ceea ce crezi tu ca te face fericit si implinit. E o mare aberatie sa spui ca daca ai trecut la alta Religie gata ai gasit salvarea de care aveai nevoie...complet eronat. In schimb iti pastrezi religia dar te schimbi pe tine, respecti, ajuti, asculti,  etc si o sa fii mai fericit. Cine te opreste pe tine ca individ care ai o religie x: sa fii mai bun, sa nu fii vicios, sa ajuti, sa fii tolerant ? Trebuie sa aderi la o religie ca sa ti se dicteze ce sa faci, pentru ca tu nu esti in stare sa te controlezi si sa ai o viata echilibrata?  

   O sa va povestesc despre bunicul din partea mamei putin. S-a nascut la Dolhasca, de mic copil a venit in zona Iasului cu tatal lui, ulterior a cunoscut-o pe bunica, ea fiind bucatareasa la cantina studenteasca Titu Maiorescu, s-au casatorit si s-au stabilit intr-un satuc Liteni, care pana cand am crescut mi-a fost ca o adoua casa, un loc cald, frumos cu multe amintiri placute. 

   Revenind la bunicul, el a intrat in biserica doar de cateva ori , cand s-a casatorit si cand avea copii mici, isi platea contributia la biserica, primea preotul de sarbatori, a sfintit casa, dar nu era un fanatic al Bisericii ca institutie si a oamenilor care slujesc acolo. Mereu a considerat daca este om cinstit, nu supara, fura, bate, etc, este mai mult decat suficient de crestin. Isi pastra credinta pentru el si nu ii placea sa intre in polemica pe subiecte religioase. Batranii au alt mod de a vedea biserica, trebuie sa recunoastem ca ei neavand alta modalitate de a intra in contact cu alte persoane, gaseau Biserica o scapare, o modalitate de a socializa, un loc unde se adunau oamenii din sat si dupa slujba mai schimbau cateva vorbe, barfe, noutati :D.  De aici si bine cunoscuta intrebare * si cu cine te-ai mai intalnit la Biserica? *. Acelasi lucru se intampla si acum peste tot, dupa slujba cu mic cu mare stau la discutie toti enoriasii.

    Bunicul a fost exemplu cel mai elocvent de om corect, om legist, care nici nu cerea, nici nu dadea ( decat atunci cand considera el ca trebuie sa dea). Copil fiind a fost necajit pentru ca a prins razboiul si a ramas fara mama, si atunci isi dorea ca fiecare sa invete sa se descurce in viata fara sa astepte cu mana intinsa toata ziua. Era dureros de transant uneori, dar niciodata nu isi batea joc de nimeni, ii placea sa fie respectat si sa respecte. Imi amintesc de el cu drag, acum nu mai e printre noi, si o sa-mi fie mereu un exemplu de om care si-a pastrat Credinta cu demnitate. 

  Daca bunicul a fost asa , in familia mea s-a pastrat cam acelasi tipar, aceleasi reguli  iar parintii au incercat mereu sa se adapteze schimbarilor, politice, economice etc, fara sa ne streseze pe noi la capitolul religie.

   Nu pot spune ca ai mei sunt un exemplu de urmat sau nu, e doar valabil familiei mele si pentru mine, iar eu am convingerile mele dupa care ma ghidez,  si repet am fost invatata sa imi SIMT CREDINTA, fara sa sufoc pe nimei cu ea. 

   Nu pot VORBI despre credinta mea...dar consider ca trebuie sa fie respectate niste reguli principiale in orice religie. Mereu mi-am imaginat ca prin religie multi o sa devina mai buni, mai indulgenti, mai darnici, mai ascultatori, mai luminosi, mai calmi, dar din pacate din unii religia scoate ce e mai rau. 

   La ce te ajuta sa te bati cu pumnul in piept ca ai o religie, daca o judeci pe alta?

   La ce te ajuta daca  spui ca esti credincios, dar pe partea cealalta ai fi in stare sa dai in cap cuiva?

   De ce urlii in gura mare ca religia ta e cea mai buna,  daca atunci cand treci pe strada ignori oameni si razi de ei?

 Oare chiar trebuie sa obligi pe ceilalti oameni ca tu ai convingerile cele mai bune si toti trebuie sa ti le urmeze orbeste?

  Ce este mai important Credinta sau Cei care imi transmit credinta? 

  Trebuiesc ei ridicati in rang doar ca ai tu unele beneficii materiale sau mai putin materiale? 

  Daca postezi pe facebook mesaje religioase sau imagini, asta inseamna ca esti  credincios?

  Sau daca nu postez asta inseamna ca nu sunt credincios?

   Plus multe alte intrebari care cu siguranta nu-si vor gasi raspunsul prea curand.

Religia e religie, credinta e credinta, dar ce ne facem cand unii fac unele abateri de la regula mai mult decat ar fi normal?

   Nici o religie NU E DIFERITA de alta, in esenta ele transmit acelasi mesaj, cei care propovaduiesc cuvantul lui Dumnezeu sunt DIFERITI, si putem spune ca o regilie este ok sau nu tocmai datorita acelora care transmit mai departe invataturile crestine. 

  Unii se folosesc de religie  doar ca sa aiba rezultatele dorite, un refugiu sau o scuza, dar nu intotdeauna in sensul bun. Am intalnit oameni care repetau * azi e duminica si nu fac mancare, nu trebuie sa muncim sau sa facem curat, stam si ne rugam*...indiferent ca  in casa e ca la razboi, indiferent ca ne scoatem ochii dupa ce ne rugam ca nu avem ce punem pe masa...dar noi ne facem datoria sa ne rugam. Oare asa ne vrea Dumnezeu?

 Unii iau religia in *brate* si pretind ca sunt ocupati cu studiul ei, sau considera ca asta e menirea lor, doar pentru ca nu au curajul sa infrunte viata, nu au curajul sa aiba deciziile lor...e un ultim refugiu cauzat de nesiguranta, ignoranta  si incompetenta lor. 

  Mai rau unii dintre conationalii nostrii, dupa ce si-au facut veacul prin strainatate, vin in tara si dau la *biserica* sume exorbitante....ca na... nu au mai fost la biserica de multa vreme si vor sa li se ierte pacatele. La nunti, botezuri se intampla la fel, incat daca vrei sa iti crestinezi copilul ai de platit N biruri de parca dupa botez ai primi si o casa drept cadou.  

   Dar cine e de vina in toate astea?????  Chiar noi- care vrem sa ne cumparam iertarea cu bani. Stiu cazuri concrete in care odata ajunsi in tara oamenii merg la biserica si dau 200-300 ron doar asa ca sa ajute biserica. 

Si chiar ajutam? 

  NU..doar ridicam tarifele, si invatam pe altii cu narav. Da, eu sunt constienta ca oricine are nevoie de bani, si orice servicu se plateste, dar ar fi normal sa fie platit functie de posibilitatile fiecariua. 

  Daca banii dati de oameni bisericilor ar fi dati spitalelor, scolilor ....poate astazi am avea spitale de ultima generatie si scoli mai dotate decat laboratoarele N.A.S.A.  

   Daca credinta fiecaruia i-ar invata sa aiba o viata cat mai frumoasa pe pamanat, si sa se ingrijeasca de acele lucruri care fac viata frumoasa: sanatate, educatie, familie, atunci cu siguranta vor avea si o *viata* frumoasa cand vor trece in nefiinta.

     Nu sunt impotriva a da bani la biserica, ci sunt impotriva a fi obligata sa dau bani. Nu ma deranjeaza alte religii, dar ma deranjeaza cand sunt fortata sa cred ca alte religii sunt mai bune decat a mea. Nu ma deranjeaza sa postezi pe facebook mesaje crestine...dar nu fi ipocrit si ma forta sa le accept si eu, iar daca nu le accept sa ma judeci ca nu sunt un om integru sau sunt o * oaie ratacita de turma*.  

     DACA tu esti credincios de ce indraznesi sa ma judeci, sa ma jignesti, sa razi de mine?...nu ar fi mai normal sa ma inveti frumos sa-mi regasesc *calea*,  asta in cazul in care nu trebuie eu sa te invat pe tine. :P:P:P:P:P:P:PP

  "Sufletul meu nu poate gasi o scara catre Rai decat prin frumusetea pamantului."- Michelangelo